[dobrin7m]

"Rugaciunea il elibereaza pe om, il degajeaza de natura exterioara si de sine insusi. In acest fel ea tine sufletul deschis catre Dumnezeu ca Persoana. Cel ce nu se roaga ramane rob, inchis in mecanismul complex al naturii exterioare si al inclinatiilor patimilor sale care il domina pe om mai mult decat o face natura.
Prin rugaciune se afirma si se realizeaza eliberarea omului de patimile sale si de el insusi.
Patimile il inlantuie pe om de natura exterioara, el devine sclavul acesteia. Daca prin stiinta el se recunoaste in teorie sclavul naturii, prin patimi el devine aceasta in mod practic, moral. Prin ele, el este sclavul a ceea ce este natura, o natura injosita, devenita salbatica in el. Aceasta arata inca odata faptul ca natura nu poate fi atinsa in ea insasi. Patimile sunt un amestec al mintii si al naturii, dar al unei minti slabite care a pervertit natura si aceasta astfel pervertita o domina.
Rugaciunea ne ajuta sa scapam de patimi si ea presupune o eliberare de patimi. S-ar putea obiecta ca cel care nu se roaga poate sa-si domine patimile prin libertatea sa si astfel se poate ridica si el deasupra inclinatiilor nelibere ale naturii inferioare. Dar, daca nu recunoaste nimic deasupra libertatii sale, omul ramane sclavul unei alte patimi, indeosebi al orgoliului sau, care nu este deloc mai mic decat celelalte patimi. El insusi isi alege criteriul faptelor sale. Si unde crede ca sfarseste daca nu-l recunoaste pe Dumnezeu? In definitiv el ramane inchis in domeniul naturii oarbe si se descompune prin moarte.

Rugaciunea este si o ridicare a omului deasupra lui insusi. Numai scapand de sine, de ceea ce se considera drept libertate discretionara, omul scapa de natura si moarte. Numai eliberandu-se de el insusi omul devine liber in adevaratul sens al cuvantului, nefiind dominat de nici o patima.
In rugaciune omul si-a castigat libertatea fata de natura pentru ca se afla in relatie directa cu Dumnezeu care, ca Persoana superioara, este deasupra naturii si a oricarei patimi. Rugaciunea este deci convorbirea mintii cu Dumnezeu. De ce stare are mintea nevoie ca sa poata tinde, fara a privi in urma, dincolo de sine, pana la Stapanul ei si sa stea de vorba cu El fara mijlocirea nimanui?

Singura convorbirea plina de iubire cu o alta persoana ne da libertatea in raport cu natura exterioara si cu noi insine. Dar singur Dumnezeu poate sa ne dea si sa ne inspire o asemenea iubire fata de orice alta persoana.
Abia in relatie cu Dumnezeu putem sa ne eliberam cu adevarat si statornic de noi insine, caci Persoana Sa este atat de atragatoare prin bogatia infinita si atat de generoasa in iubirea Sa, ca ne uitam pe noi insine. Prin urmare , numai convorbirea cu Dumnezeu ne da deplina libertate fata de natura si fata de noi insine facandu-ne capabili sa exprimam aceasta libertate si in convorbirea cu persoanele umane.

Reusind sa ne elibereze de natura si de noi insine, rugaciunea se arata a fi actul cel mai remarcabil al mintii, caci mintea are tendinta si puterea intrinseca de a se ridica si de a ne ridica deaspra noastra insine, de a intra si a ramane intr-o relatie curata cu o alta persoana. Aceasta tendinta si aceasta putere ii vin din relatia pe care ea o actualizeaza cu Persoana suprema. Adevarata libertate se afirma si se mentine in relatia unei iubiri curate cu o alta persoana si in ultima instanta cu Persoana suprema. Caci Persoana suprema nu va fi niciodata dominata de nici o forta a nici unei naturi si nu va fi deci ispitta sa domine pentru a nu fi dominata. In relatie cu Dumnezeu noi suntem cu desavarsire liberi, pentru ca nefiind dominat de nimic Dumnezeu nu cauta sa domine. El nu trebuie sa isi apere libertatea dominand.
In relatia dintre adevaratele libertati este asigurata libertatea fiecarei persoane: nefind dominata, nici una dintre ele nu vrea sa domine.

Niciodata nu iti asiguri propria libertate dominand. Nu exista libertate adevarata in izolare, te afunzi si ramai in izolare in virtutea imposibilitatii de a te elibera de tine insuti. Omul vrea atunci sa fie stapanul lui insusi si este dominat de sine insusi; la fel in relatia sa cu natura, vrand sa fie stapanul naturii , el este dominat de aceasta. Desigur, trebuie ca omul sa fie deasupra naturii, dar este altceva a voi sa domini natura intr-un mod patimas. Omul este cu adevarat stapanul naturii atunci cand este liber in aceasta privinta.

Numai o alta libertate adevarata, care este o libertate fata de orice patima si care nu vrea sa domine, afirma si mentine propria mea libertate. Numai relatia cu o Persoana suprema a Carei libertate nu poate fi amenintata imi asigura pe deplin libertatea.
Omul isi actualizeaza libertatea sa nu numai cerand-o de la Dumnezeu prin rugaciune, dar si daruindu-se pe sine insusi lui Dumnezeu. Doar astfel omul devine liber fata de el insusi. Daca vrea sa isi retina pentru sine existenta primita din iubirea lui Dumnezeu, el isi pierde libertatea. Vrand sa domine asupra existentei sale el devine sclavul acesteia.
El trebuie sa accepte sa traiasca din darul lui Dumnezeu, nu dintr-al sau insusi, pentru a fi liber de sine." Par. Dumitru Staniloaie

Cum sa fie produs cultural cand Dumnezeu este Persoana, si Fiinta? Cu care interactionam , cu care comunicam ? Ca nu toti oamenii interactioneaza si comunica cu Dumnezeu asta nu conduce la ideea ca nu exista Dumnezeu, doar pentru ca o parte din oameni nu stiu sau nu vor sa interactioneze cu El.

Mintea , patristic vorbind este chiar sufletul, caci omul dupa moarte pastreaza mintea deci ratiunea independend de trupul fizic in care a fost imbracat.
Simtirile Duhului Sfant confirma aceasta, caci atunci mintea deci sufletul se detaseaza spiritual de trup, (nemaisimtindu-l desi trupul exista - printr-o senzatie de usuratate, de claritate a vederii sufletului ca si cum ai avea o vedere completa in cerc). Mintea cand se uneste cu Hristos devine clara si curata, miile de ganduri se departeaza ca un cor de voci galcevitoare, ramanand intreaga in rugaciune, umplandu-se de Pacea lui Hristos.

Cred ca o astfel de experienta si o astfel de miza (libertatea adevarata ce vine prin Hristos si de la Hristos) merita sa fie cautata si de cel mai inversunat ateu.