Extras din
Ereziile Apusului - Ieromonah Visarion Moldoveanu si Bogdan Mateciuc
Rationalismul umanist
Spuneam că rădăcina Protestantismului este aceeasi cu a Catolicismului: rationalismul umanist, fundamentul după care omul apostat se cântăreste mai întâi pe sine, apoi tot ce e în jurul său. Logica este un instrument delicat, iar dacă nu este folosită corect, poate da o aparentă ratională la ceea ce nu este deloc rational, pe baza un mecanism care se numeste tocmai rationalizare.
În definitiile filozofiei, umanismul si rationalismul sunt două căi total diferite, însă îmbinarea lor (ca polii unui magnet) formează o nouă bază conceptuală vitală în alchimia "crestinismelor" apostate, deoarece imită si înlocuiesc destul de iscusit adevărata teologie (prin rationalism) si adevărata iubire de Hristos (prin umanism) din Crestinism.
Rationalizarea în credintă este surogatul mincinos al adevărului, este erezia care luptă dintru începuturi să surpe din mintea omului învătătura dumnezeiască despre Hristos. Rationalismul este gândirea omului trufas, care crede doar în ceea ce întelege si întelege doar ceea ce e "logic". Ori Dumnezeu-Omul Hristos Iisus a făcut praf, prin Răstignire si Înviere, toată logica si mintosenia tuturor pământenilor, chiar dacă unii au crezut că dând bani păzitorilor Mormântului vor împiedica vestirea Învierii lui Hristos.
Rationalismul în crestinism înseamnă gnosticism si secularizare, transformarea revelatiilor dumnezeiesti în concepte sistematizate si ecuatii teologice care pot fi întelese si explicate de mintea umană. Semnifică translarea conceptiilor progresiste lumesti în religios. Negarea Bisericii devine învătătura de bază a "noilor biserici". Negarea Adevărului devine temeiul "noului adevăr". De pe acest înalt esafod al "progresului religios" au început să cadă ghilotinele pe grumazul Crestinismului apostolic si să se ajusteze "teologiile" după diverse interese pământesti si halucinatii personale, mai întâi în Catolicism, iar mai apoi în Protestantism.
Marii mistici ai Răsăritului, Sfintii Părinti, au fost dintotdeauna prietenii ratiunii adevărate, deoarece gândirea crestinească nu este una absurdă. Ratiunea ne-a fost dăruită de Logosul Dumnezeiesc - Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, la creatie, pentru a ne fi treaptă de suire si cârjă la începutul drumului spre cunoasterea lui Dumnezeu. Însusi Crestinismul posedă o logică simbolistică ce se cheamă teologie, însă ceea ce învătătura Bisericii respinge este absolutizarea rationalismului si idolatrizarea lui. Si nu poate fi altfel, căci Duhul dumnezeiesc se retrage acolo unde domneste logica pur rationalistă prin legi utilitare si raporturi juridice dezvoltate sub forma deciziilor autoritare sau liberaliste.
Suntem nevoiti aici să facem o diferentiere esentială între ratiune si rationalism. În timp ce ratiunea se bizuie pe revelatia unui Adevăr dumnezeiesc ca sursă si fundament al adevărului pământesc, rationalismul este tocmai relativizarea Adevărului absolut, transformându-se astfel într-un curent filozofic numit "religie", care-l plasează pe om ca sursă a adevărului. Adevărul rationalistilor este valid numai atunci când este determinat prin forta ratiunii si nu se supune unei definitii "absolute" pe baza credintei sau a dogmelor religioase.
Primul rationalist autentic a fost Lucifer, îngerul care a căutat prin înăltarea cugetului să surpe dumnezeiasca rânduială cea din ceruri. Nu a reusit decât să ne arate două lucruri: ratiunea, chiar si pervertită a demonilor, nu poate schimba cu nimic adevărul dumnezeiesc, iar când încearcă a o face, cade în întunericul (ne)cunoasterii. Marile căderi, ale lui Adam si Iuda, ale Papei si ale lui Luther, stau drept mărturie.
Când rationalismul demonic înfrătit cu umanismul pătimas se deghizează în crez religios, îsi arată de fapt neputinta în a crea un alt adevăr decât cel dumnezeiesc. Satanismul, ateismul sau nihilismul în stare pură nu vor seduce niciodată lumea, însă pot fi "digerabile" când sunt confundate sau "învelite" cu Adevărul si întreaga lucrare mântuitoare a lui Hristos pe pământ. Rationalismul nu-L huleste direct pe Hristos, ci creează noi religii si noi crezuri părut crestine, plăsmuieste noi forme bisericesti antropocentrice în care se vorbeste de un nou "hristos".
În esentă, rationalismul umanist nu se întemeiază pe Adevăr, nu "vede" firea creatiei (căci ar trebui să-i recunoască Creatorul), ci creează realităti izvorâte din imaginatia mintii, o teologie paralelă ce pare logică si demonstrabilă, un crez întemeiat pe o mare înselătorie: Hristos capătă chipul omului căderii iar omul îsi vede sinele ca pe propriul dumnezeu. Aceasta este, de fapt, seva care le curge prin vine: autozeificarea este "sacramentul" rationalistilor umanisti crestini.
Aici zace toată "esenta" gândirii căzute, ca una ce tânjeste neîncetat, prin mii de chipuri, la a-l face pe om "dumnezeu" iar pe Hristos doar un om. Abile si seducătoare, tocmai spre preamărirea necugetată a omului ne conduc astăzi puternicele tentacule ale rationalismului, adânc înfipte în cultură, stiintă, religie, dar mai ales în "crestinism".
Ce este cultura fără Hristos? Un ritual al cuvintelor care proslăveste toată desertăciunea si păcatul acestei lumi. De la gnosticism la iluminism, de la filozofie la psihologie, totul se (re)centrează pentru a idolatriza chipul omului desfrânat si trufas, dezumanizat de patimi si desfigurat de păcate. Luând omul-maimută, omul-zeu, omul-apostat drept model, cultura modernă sustine procesul de antropocentrizare a întregului univers, adică omul porneste în mod complet si exclusiv de la sine însusi, adună informatii în privinta lucrurilor particulare si formulează hotărât legi universale, integrând fiinta umană alături de cea "divină", într-un sistem liniar, material si pământesc.
Stiinta fără Hristos este nestiintă, o variabilă la discretia hazardului care nu poate explica nimic din alcătuirea lumii si a omului, ci doar constată (când este sinceră) realităti ale Facerii. Iar când nu poate explica, inventează. Să nu uităm că stiinta dimpreună cu filozofia au fost cele care si acum ne amăgesc prin manualele de Biologie de pe vremurile ateismului, cu falsa teorie a evolutionismului, teorie care este acum, paradoxal, contrazisă tot de stiintă, prin ultimele descoperiri genetice. Este foarte greu pentru omul de stiintă sau filozoful rationalist să admită îndumnezeirea omului prin smerenie si salvarea omenirii prin îngenuncherea înaintea Crucii Mântuitorului Hristos.