[cristiboss56]

Intr-o mare localitate se zidise o biserica frumoasa, dar pentru terminarea ei si a anexelor mai trebuiau vreo zece mii de arginti.Cei din consiliul bisericii stateau intr-una din zile,stateau sub turla bisericii si se sfatuiau si se tot intrebau de unde sa ia banii necesari finalizarii lucrarilor.Se gandeau la oamenii cei mai instariti din oras, care ar putea sa ajute biserica, se tanguiau de zgarcenia acestora si de necredinta lor.Dar stand ei asa de vorba, deodata cazu intre ei o grinda mare de lemn care scapase de sus dulgherilor, dar - iata ! minune mare, pentru ca aceasta nu a lovit pe nimeni si toti au ramas nevatamati, dar foarte speriati.Atunci acela de care fusese cel mai aproape nenorocirea, zise cu mare glas :"Dau eu cinci mii de arginti, caci, iata era sa mor !"Apoi, imediat dupa acesta sarira si ceilalti care fusesera in aceesi situatie si dadura diferenta de suma pana la zece mii de arginti.Astfel petrecandu-se, suma de bani se stranse imediat, desi pana mai devreme niciunul nu gasise in buzunar si in constiinta sa dea vreun ban bisericii, ci din contra, barfeau pe cei bogati pentru zgarcenia si necredinta lor.Dar iata ca inspaimantati de ceea ce li se putea intampla, si-au dat seama de faptele lor si au gasit de indata suma necesara pentru finalizarea bisericii.

Prin aceasta Dumnezeu le-a mustrat necredinta, proasta purtare si chiar zgarcenia.E bine sa gandim fiecare dintre noi la cate situatii de acest gen suntem supusi in viata si reactionam exact ca cei din povestea de mai sus !