E adevarat ca trebuie sa fim atenti in primul rand la noi insine. Insa la fel e adevarat este ca nu avem dreptul sa fim atat de egoisti, incat sa nu ne gandim si la urmasi. Ce fel de credinta vor avea ei? Asadar, din cate am inteles, avem porunca de a apara si credinta.

Putem sa le cerem ierarhilor sa promoveze valorile crestine autentice menite sa-l apropie pe om de Dumnezeu in vederea mantuirii. Astfel vor fi nevoiti sa tina seama si de cerintele turmei, nu doar de presiunile care se fac asupra lor pentru diluarea credintei.

Cu o credinta ortodoxa puternica, suntem puternici, pe cand cu o credinta mamaligoasa presarata cu libidineala suntem buni de aruncat in iad cu pastori cu tot.

Iubirea adevarata este o iubire sincera intru Hristos. Daca iubesc pe cineva, ii spun unde greseste pentru ca, ajutandu-ne unul pe altul, sa putem sa ne invrednicim de mantuire.

Daca nu-l iubesc si vreau sa obtin doar avantaje, ma abtin sa-i spun adevarul pentru ca nu cumva acesta sa se supere. Asta e un fel de libidineala, nu iubire. Iubirea este un sentiment maret, care inalta. Libidineala ne coboara in iad, deci trebuie evitata. Pentru ca un ierarh sa se bucure de respect din partea credinciosilor, el trebuie sa respecte canoanele ortodoxe si sa pastreze credinta stramoseasca.

Ortodoxia nu trebuie privita doar ca un fenomen cultural. Ortodoxia este mai mult decat atat pentru ortodocsi. Hristos este CALEA, ADEVARUL SI VIATA pentru cei care o cinstesc si pe Preasfanta Nascatoare, si Sfanta Cruce si icoanele.

S-o luam omeneste. Cui i-ar placea sa stea la masa cu cineva care-l injura de mama? Dar cu prietenii acestuia? Oare lui Hristos ii place ca Preasfanta Sa Mama sa fie dispretuita?

Cui i-ar placea sa-si vada fotografiile din tinerete rupte? Oare lui Hristos ii place sa-si vada icoanele dispretuite?