[Mihnea Dragomir]

Ultimele zece concedii de vara, adica de cand am terminat-o cu 2 Mai, le-am facut in Grecia. O tara minunata. Cu oameni minunati, pe care mi i-as dori parteneri de petrecere. Dar nu colegi de munca.
Sa va povestesc o istorioara emblematica. De regula, trag la un hotel care e chiar pe malul preafrumoasei Egeea. O amplasare de vis, asa cum am intalnit rareori si numai la hoteluri la care pretul camerei se scria cu o cifra in plus. Rezervarea pentru vara trebuie sa o fac cam de Pasti, cel putin daca vreau tot camera 104, aceea de la care sar balustrada in slip direct pe malul marii. La toate celelalte camere trebuie sa trec prin fata receptiei, adica sa ies pe poarta din fata (dispre strada) a hotelului. Ceea ce inseamna sa imi pun bermudele si tricoul pe mine, fiindca in strada nu se iese in slip.

Ei bine, hotelul asta avea un cusur. Unul mic, care mi se parea usor de remediat. Parcarea masinilor nu era acoperita. Ca sa evitam soarele arzator si nesanatos al amiezii, trebuia sa ma urc intr-o masina unde erau 60 de grade. Culmea e ca parcarea avea niste stalpi. Ca si cand ar avea o copertina. Dar nu avea. M-am hotarat sa ma tin de capul lui Christos (nu va vine sa credeti ? pe patron il cheama Christos) pana ce va pune o copertina pe parcare. L-am prins intr-o seara, cand se plangea, ca toti grecii. Imi spunea ca la anul va trebui sa mai adauge cativa euro la tariful camerei, altfel nu se mai ajunge. "Christos", i-am spus "vin si la anul, chiar cu cativa euro in plus. Cu o conditie. "Care, doctore ?" "Sa pui o copertina, sa stea masina mea la umbra. Cand ma urc in ea la ora 12, mi se moleseste toata bucuria vacantei". "O copertina! De mult vroiam sa o instalez! Acuma m-ai hotarat. La vara, ai sa ai copertina!".

Vin Pastile. De Pasti, eu mi-am facut un obicei: vorbesc cu domnul Christos. La telefon. "E gata copertina ?" Intreb. "Doctore, doar nu vrei sa-mi acopar parcarea de Pasti, sa spuna Grecia ca sunt nebun. Ti-am zis ca in vara va fi acolo!". Vine vara. Ajung la hotel. Nu era nicio copertina. Imi spune ca fiul sau e plecat la Salonic si vine a doua zi inainte de pranz cu copertina. Intr-adevar, a doua zi, dupa amiaza, fiul sau o aduce. Si o aseaza, pe jos, in parcare, facuta sul. Se aseaza la masa in bar si isi toarna un Uzo. Am inteles, venea cu copertina de departe. Tocmai de la Salonic, de la 110 kilometri. Cale de doua zile. Imi ofera si mie un Uzo. Motiv ca sa-si mai toarne unul. Povestim. La povesti, familia Christos e fermecatoare, ca orice familie de greci. "Inca unul ?" Nu pot sa beau atata Uzo. Imi iese anason pe urechi. Ies sa iau o gura de aer pe malul marii. Ma impiedic, fiindca nu vad la timp copertina. Facuta sul, pe jos. Se lasa seara. Peste. Uzo. Povesti si buzuki. Noapte buna, merg sa ma culc in acorduri de inima albastra.
A doua zi la pranz isi face aparitia tanarul Christos, in pijama, cu cafeaua de dimineata in maini. "Dupa masa, dupa ce ma odihnesc, instalez copertina!" imi spune, desi nu il mai intrebasem nimic despre asta. Eu vegheam pestele la gratar, el cu cafeaua de dimineata imi spune cat de grea e munca de hotelier in plin sezon. Cand ma trezesc din siesta, il vad cu o scara in maini. O aseaza la un capat al parcarii. Verifica sa fie bine asezata, nu cumva sa cada de pe scara. Si dus a fost. L-am mai vazut seara, in bar, plangandu-se in fata unei sticle cate pahare are de spalat la masina de spalat vase.

In acelasi stil am petrecut restul de inca o saptamana al concediului. La plecare, i-am spus batranaului Christos ca mai vin si la anul, sa vad daca e gata copertina. "Dar, doctore" imi spune "doar ai vazut cu ochii tai ca am luat copertina. Trebuie doar legata de stalpi!".

Anul trecut nu am mai fost. Dar mi-au spus prietenii ca nu era nicio copertina in parcare. Se pare ca a fost una la inceputul verii. Dar pe care a luat-o vantul.