Subiect: Lumanarea
View Single Post
  #17  
Vechi 27.01.2015, 20:20:19
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

În Biserică suntem toți una, iar Hristos este capul ("Ne vorbește părintele Porfirie" pag. 151 - 153)

"Hristos se descoperă în unirea dintre noi și în iubirea Lui, în Biserică. Biserica nu sunt sunt numai eu, ci voi împreună. În trupul Bisericii sunt cuprinși toți. Suntem toți una, iar Hristos capul. Un trup, trupul lui Hristos: voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare fiecare în parte. (I Cor. 12, 27). Suntem cu toți una, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru și este pretutindeni. Când trăim aceasta, suntem înlăuntrul Bisericii. Aceasta cere Domnul în rugăciunea Sa arhierească, ca toți să fie una, penru mădularele Bisericii. Ei, aceasta numai prin har o poate înțelege cineva. Trăim bucuria unității, a iubirii. Și devenim una cu toți ceilalți. Nu există ceva mai frumos!"

"Când ne separăm pe noi înșine, nu suntem creștini. Creștini adevărați suntem atunci când simțim adânc că suntem mădulare ale tainicului trup al lui Hristos, ale Bisericii, într-o necurmată legătură a iubirii. Atunci când trăim uniți în Hristos, adică atunci când trăim unitatea înlăuntrul Bisericii Sale, cu simțământul că suntem una. Pentru aceasta, Hristos Se roagă Tatălui ca toți să fie una. O spune și o repetă, iar Apostolii stăruie asupra acestui lucru pretutindeni. Este adâncimea cea mai mare, cel mai înalt înțeles pe care îl are Biserica. Aici se află taina: să se unească toți precum un singur om în Dumnezeu. O altă asemenea religie nu există. Nici o religie nu spune astfel de lucruri. Spun ceva, dar nu această taină, această subțirime a tainei pe care o cere Hristos, zicându-ne că așa trebuie să devenim, că voiește să fim ai Lui."
Reply With Quote