[Ioan_Cezar]

Bun, văd că începem să lărgim un pic perspectiva. Dar tot rămâne o întrebare: ce stă în puterea profesorului să facă pentru ca partea lui de contribuţie la bunul mers al activităţilor şcolare să fie meritorie? Pentru ca activitatea lui să fie eficientă, ce poate face profesorul? Să judece vina unuia, altuia sau a tuturor? Să scotomizeze greşeli, neputinţe, limite şi mereu necazurile inerente? Să eticheteze pe copii şi pe alţii? Să denigreze pe unii elevi pe forumuri publice? Să dea numele unor elevi pe forum ...
Oare nu, mai degrabă profesorul ar avea un câştig, şi împreună cu el vor câştiga şi elevii, apoi în perspectivă vor avea de câştigat şi oamenii care vor intra în relaţie cu aceşti elevi, atunci când profesorul:
a) îşi pregăteşte temeinic activitatea, zi de zi, aşa cum suntem instruiţi s-o facem (avem programe, planificări, obiective, teste de evaluare şi autoevaluare, şedinţe de catedră, cărţi şi reviste tematice, colegi, coordonatori de catedră, directori, inspectori, biblioteci, alte tipuri de resurse etc.);
b) îşi autoevaluează permanent cunoştinţele declarative (teoretice) şi procedurale, aplicative;
c) cere feedback, este atent la feedbackul primit, se consultă cu alţii mai experimentaţi, întreabă, ia aminte, se străduieşte să îşi îmbunătăţească performanţele;
d) iar pentru că aceste performanţe sunt în primul rând din seria competenţelor psihopedagogice (abia apoi de strictă specialitate) pune accent pe formarea sa continuă în domeniul relaţiilor cu elevii;
e) se consultă permanent cu psihologul şcolii, cu grupul de colegi, cu părinţii şi cu toţi ceilalţi care se pot implica cu folos în activitatea şcolară; inclusiv cu preotul duhovnic, dacă profesorul e şi creştin ortodox;
f) îşi ridică mereu noi întrebări, emite ipoteze noi, inventează, crează, experimentează etc.
g) îşi publică opiniile, creaţia didactică şi/sau de specialitate şi ia aminte la feed-backul primit;
h) se străduieşte să se arate un model şi o sursă de inspiraţie pentru elevi, trezindu-le interesul pentru studiu în general şi pentru disciplina respectivă, în particular; se străduieşte să fie un catalizator al învăţării, al atitudinii pozitive faţă de învăţarea permanentă;
i) când sunt probleme evidente şi semnificative cu unii copii sau cu unele clase, încearcă să le rezolve iar dacă nu reuşeşte le semnalează părinţilor, dirigintelui, colegilor, consilierului şcolar, directoratului - cu modestie şi fără a se bate în piept cu vreo cărămidă sau dală. CERE AJUTOR (aceasta nefiind o ruşine ci o dovadă de luciditate precum şi o abilitate de a rezolva probleme uneori foarte delicate şi extrem de importante). Doar din dorinţa de a ajuta la rezolvarea acestor probleme, deoarece copiii cu dificultăţi la învăţătură şi/sau cu tulburări de comportament sunt copii cu dificultăţi psihologice, înainte de toate şi adeseori cu familii destrămate sau aflate în stări de conflict semnificativ, adeseori. Câtă amărăciune poartă în suflet copiii pe care noi îi primim în fiecare zi în "cuibarul" germinativ al clasei, al şcolii... Câte lacrimi şi dureri nerostite, câtă suferinţă şi disperare se ascund uneori în spatele zâmetului unui copil sau după draperiile unei conduite de tocilar sau în penumbra conduitei indisciplinate ale unui elev... Şi ei vin cu speranţă printre noi, vin ca la o adevărată mămică sau ca la un adevărat tată, vin ca între fraţi şi surori... Şi vai, dau peste oameni încă şi mai drastici, şi mai critici, şi mai răutăcioşi decât cei dintre care abia au plecat... Speranţa lor le este repede, uneori, spulberată tocmai de către noi, cei care uneori le suntem singura mângâiere, singurul izvor de încredere şi mângâieri, singura rază de lumină... Noi, dascălii, care de-a lungul anilor am crescut de fapt mulţime de copii necăjiţi, cu aceeaşi compasiune, răbdare şi pricepere pe care încercăm să le arătăm acasă când ne creştem propriii copii. E important să nu uităm noi, în primul rând, aceste adevăruri uneori cutremurătoare. Pentru că alţii nu ştiu, nu îşi închipuie ce ştim noi, au cu totul alte opinii despre noi şi rolul nostru printre copii. Nu ştiu şi nici nu vor să afle, nu le pasă. Ei sunt "corecţi". Dar noi ştim adevărul şi îl mai ştiu şi copiii noştri din şcoli, care ne pun cuvintele şi gesturile la inimă, acolo în adâncul sufleţelului lor... Deci să cuvine ca mai întâi noi să nu uităm şi să continuăm să ne facem cât mai bine cu putinţă treaba noastră cea grea, slujirea... Bine şi discret, cu modestie mare.

Sarcina profesorului este foarte complexă şi foarte dificilă. El se află la întretăierea multor factori simultan:
- conducerea/programele/decizia şcolii, care şi ea este subordonată unui sistem educaţional din care face parte alături de alte unităţi şcolare;
- conţinutul efectiv al manualelor şcolare, prelucrat prin seria de documente cu rol de orientare, control, sprijin-suport - proiectul, programa, planificarea etc.;
- finalităţile educaţionale, unde iarăşi se întretaie mulţi factori, vin diverse presiuni - de la elev şi familie până la cele politice naţionale sau chiar internaţionale;
- posibilităţile şi aspiraţiile elevilor înşişi, mai întâi, dependente şi acestea de familie, mediul cultural, media, societate etc;
- propriile posibilităţi şi limite... ş.a.m.d.