Subiect: Sfintii Zilei
View Single Post
  #687  
Vechi 30.01.2015, 21:29:14
Yasmina's Avatar
Yasmina Yasmina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 17.06.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.076
Implicit

Priveghere la Sfinții Trei Ierarhi (30 ianuarie), cuvânt către teologi
Părintele Constantin Necula

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh! Amin.

Iubiților!
Nu vreau să vă pun la inimă altceva decât ce v-am pus până acum. Mai mult nici n-aș avea, de fapt, ce să vă doresc. Luați aminte la scrisoarea Sfântului loan Gură de Aur către Chiriac, cel dimpreună cu dânsul exilat, care este cuprinsă între file de acatist, și pe care o puteți găsi, dacă vreți, cercetând scrierile patristice, de-a lungul anilor de facultate. Și veți vedea că toți ierarhii care și-au perceput misiunea către Hristos și cu Hristos au această extraordinar de mare disponibilitate de a-și pune dragostea lor, preoția lor, ierarhia lor, mai presus decât toate celelalte și de a răstigni în sine pe Hristos, pentru ca să poată învia cu Mântuitorul.

Nimic din ce s-a rostit astăzi despre Sfinții Trei Ie*rarhi n-a fost vorbă goală, și o știți bine, chiar dacă textul acatistului a fost de astă dată mai greoi decât de obicei.

Dar trebuie să luăm de fiecare dată seama că totdeauna și pretutindeni cel care a priceput că este cu Hristos, acela a priceput că este cu Patima Lui, a priceput că este cu obrazul Lui scuipat, a priceput că este cu urechile Lui auzind huliri și a priceput că a fi preot sau a fi ierarh nu înseamnă numai a ședea într-un fotoliu și a te trans*forma într-un feudal sau într-un funcționar al Bisericii, care să taie din când în când câte o felie-două, subțiri, dintr-o pâine mai albă decât a celorlalți. Luați aminte la Sfântul Vasile cel Mare, care iese înaintea împăratului cu pâine neagră și sare. Noi nu suntem preoții unui popor bogat. Dacă tindeți ca din preoție să faceți câștig de pâine albă, păcatul vostru să fie! Dacă ați venit, în schimb, să duceți în spate, cu poporul deopotrivă, mâncarea din pâinea cea nepământească, binecuvântați să fiți! Dar luați aminte că singura și posibila pâine albă pentru preot, cea mai albă și cea mai minunată pentru el, nu este alta decât pâinea împărtășaniei, adică pâinea menită a fi primită de Hristos și transformată în însuși Trupul Său. Mai mult decât dăruiți voi oamenilor, nimeni, niciodată, și nici într-o altă stare nu va putea dărui, decât Mântui*torul la a Doua Venire. Vă asemănați cu Hristos, dăruindu-L pe Hristos oamenilor!

Luați seama, așadar, să nu fiți dintre aceia care, văzând pe Eudoxia că lovește în săraci, nu spun că e păcat. Luați seama dar, ca, aruncați în groapă cândva, să nu încercați să ieșiți călcând pe cadavrele celor de sub voi și uitând de Daniel din groapa cu lei. Luați seama ca nu cumva, înghițiți de poftele lumii, să uitați să strigați cu Ioan: Izbăvește-mă pe mine, Doamne! Luați seama dar ca, în tot ceea ce faceți, nu cumva să vă identificați cu icoana răsturnată a martirilor, ci cu cea a martirilor cu adevărat martiri pentru Hristos!

Veți muri și voi sub pietrele celor din jurul vostru. Dacă nu, n-ați simțit nimic! Veți fi și voi aruncați în groapa cu lei. Veți fi și voi bătuți și schingiuiți, chiar dacă nu în mod fizic, vizibil, dar de cele mai multe ori sufletește și spiritual. îndrăzniți! Știu eu niște ierarhi! care știau la rândul lor pe Unul - și am zis majuscular Unul - Care a biruit lumea!

Să nu vă temeți măcar o secundă în viața voastră -fie de student care se pregătește pentru examenele acestea scrise cu litere pe foi albe, fie de preot care se mai pregătește pentru examenele scrise cu litere de aur în sufletele celor care vin în întâmpinarea lui -, să nu vă temeți nici o clipă că sunteți singuri! Și întotdeauna, pe măsură ce crește dorul de împărăția lui Dumnezeu, să vă crească și nădejdea pentru împărăția lui Dumnezeu. Iar pe măsură ce vă va crește nădejdea pentru împărăția lui Dumnezeu, vă va crește și dorul pentru împărăția Lui și veți simți de fiecare dată că nu veți putea altfel decât în sobor, cu toți marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe!

Și știți că de fiecare dată în Liturghie veți avea, indiferent dacă veți fi în ultimul cătun sau în prima biserică din oraș, măcar un arhiereu să slujească în chip nevăzut împreună cu voi - și spun măcar unul în afară de Arhiereul cel Mare, Hristos, Cel Care Se și jertfește - dacă veți ști să-i chemați în ajutorul slujirii voastre. V-o spun cu mâna pe inimă: nu cred că este un preot mai fericit decât acela care în fiecare ajun de Liturghie, și mai apoi în timpul Sfintei Liturghii, simte că, rugându-se cu rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare, l-a avut pe Sfântul Vasile cel Mare îngenuncheat în rugăciune împreună cu el; rugându-se cu rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur, l-a avut pe Sfântul Ioan Gură de Aur lângă el; sau, rugându-se cu rugăciunile Sfântului Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu el a șezut înge*nuncheat Sfântul Grigorie înaintea lui Dumnezeu.

Aici stă puterea rugăciunii noastre: să îngenunchem împreună cu marii ierarhi, care au știut să îngenuncheze pentru ca noi, ăștia, creștinii de la coada veacului, să nu avem ciobit nimic din conservatorismul nostru ortodox, din dogma noastră îngustă, dar mântuitoare. De aceea, dați-mi voie să vă spun, studente și studenți teologi, să trăiți mulți ani, să vă luați în viață modele dintr-acelea veșnice, care să vă ducă la viață veșnică, nu dintr-acelea oare astăzi să vă facă să zâmbiți, iar mâine să vă facă să vă zguduiți de plâns.

Rămâneți cu Hristos și cu Sfinții Săi, care nu vă voi înșela niciodată! Dumnezeu să vă binecuvânteze, să aduceți bucurie părinților voștri, să aduceți bucurie celor care vă iubesc și întristare celor care vă urăsc pe voi, iar mai cu seamă, să aduceți bucurie lui Dumnezeu, Care, fără îndoială, ne-a trimis pe Vasile, pe Ioan și pe Grigorie, studenți în teologie, și i-a primit în împărăția Sa.

Să vă rugați pentru profesorii voștri, pentru cei care, zâmbind sau încruntându-se - dar de fiecare dată iubindu-vă - încearcă să vă facă să vedeți minunăția măririi lui Vasile, a cuvântării teologice a lui Grigorie și a predicii aurite a Sfântului Ioan.
Pentru rugăciunile Sfinților Trei Ierarhi, Dumnezeu să vă miluiască și să vă izbăvească pe voi! Amin.

Capela Facultății de Teologie - Sibiu, 1998

preluat de pe blogul Sfantul Munte Athos
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.
Reply With Quote