[TINERI PENTRU ROMANIA]

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (9)

SOCIETATEA

Libertatea

-I-

Libertatea e la fel de importantă ca viaţa. Într-adevăr la ce ne-ar folosi existenţa dacă nu am fi liberi atât cât ne-o permite libertatea celorlalţi? Libertatea e prin urmare un drept natural al fiecăruia dintre noi şi e obligatoriu să fie respectat. Nimeni nu are dreptul să ne forţeze să muncim sau să ne împiedice să mergem unde vrem, altfel spus să dispună de persoana noastră, să ne sechestreze. Fără libertate nu există morală, fiindcă morala constă tocmai în folosirea bună, voită a fiinţei noastre. E necesar să avem chiar libertatea de a face rău, fiindcă fără ea nu am avea niciun merit în a face bine. Interesul general e apărat prin legi de inconvenientele unei libertăţi periculoase. Dacă le încalc, ştiu la ce mă expun, dar libertatea alegerii îmi aparţine.

-II-

Nu se poate separa libertatea fizică de libertatea morală. Faptul că înlănţuirea trupului nu afectează întotdeauna libertatea sufletului nu poate fi invocat ca argument pentru transformarea omului în proprietatea cuiva. Sclavia e o nedreptate odioasă şi revoltătoare. Înţelepţii antichităţii au admis-o totuşi ca legitimă. Ea a existat chiar până în secolul al XIX-lea. A fost nevoie de un război lung şi sângeros ca S.U.A. s-o poată suprima. Blândeţea multor stăpâni de sclavi nu justifica lipsirea unor oameni de posesia propriei lor persoane. Să ne amintim că o contribuţie însemnată la această lucrare eliberatoare a avut scriitoarea Harriet Beecher Stowe care dezvăluit ororile sclaviei în cartea sa „Coliba unchiului Tom”.

Iobăgia, care a durat tot până în secolul al XIX-lea, era o formă de sclavie atenuată. Omul legat de pământ nu-l putea părăsi, era vândut împreună cu el, iar rodul muncii lui aparţinea seniorului. Aceste obiceiuri, ţinând de societatea feudală, au fost înlocuite treptat cu forme de organizare socială mai rafinate, însă nu neapărat mai bune.

-III-

Există în tot ce suprimă libertatea o dublă ispită. La stăpân ispita de a abuza de puterea sa, la aservit ispita de a se lăsa în voia soartei, de se degrada pierzându-şi orice iniţiativă, orice sentiment de demnitate umană. Se mai poate numi om sclavul bătut sau umblând cu şiretlicuri ca să scape de bătaie?

Nu ne e permis să renunţăm de bunăvoie la propria noastră libertate, atât e de preţioasă şi de sacră. Nimănui nu-i e îngăduit să se vândă ca sclav, dacă nu o face din nobleţe sufletească, din generozitate. Vincent de Paul, de exemplu, a luat la Alger locul unui vâslaş la galere care nu a putut fi răscumpărat de la piraţi.

-IV-

Nu ne e permis nici să ne vindem voinţa angajându-ne să comitem o nedreptate. Fără îndoială putem să ne înstrăinăm timpul, munca în condiţii negociate, pentru că o parte a voinţei noastre scapă contractului fiindu-i superioară. De aceea patronii nu au dreptul să abuzeze de puterea lor pentru a-şi forţa salariaţii să-şi compromită sănătatea sau viaţa. Nici asociaţiile nu au dreptul să-şi constrângă membrii prin abuz de influenţă. Oricare ar fi asociaţia în care intrăm cu o intenţie oarecare, nu ne e îngăduit să renunţăm pentru ea la libertatea noastră pentru a-i urma pasivi consemnele. Concurenţa teribilă de pe piaţa muncii e prin ea însăşi un obstacol serios în calea libertăţii. Conştiinţa capitulează uşor în faţa foamei. Cei din partea de sus a scării sociale e necesar să înțeleagă bine ce crimă comit acutizând o necesitate vitală. Să ceri, de pildă, unei biete muncitoare să lucreze pentru o plată derizorie, s-o obligi în plus să stea peste program, înseamnă să atentezi la libertatea ei, fiindcă ştii că nu poate spune nu.

Unele persoane au calitatea, autoritatea şi datoria de a-şi impune voinţa. Părinţii îşi domină copilul, iar alături de ei şi cu acordul lor sunt profesorii însărcinaţi cu instruirea lui. Minorul nu poate fi liber pentru că nu are o educaţie completă şi o minimă experienţă de viaţă. Desăvârşirea educaţiei lui nu se poate face doar prin aplicarea de sancţiuni. E necesar totodată ca el să priceapă că ascultarea îl pregăteşte pentru independenţa sa de mai târziu şi că tot ce se doreşte e să fie împiedicat să-şi facă singur rău. E important ca purtarea să-i fie dictată de raţiune, nu de teamă sau de dispoziții de moment.

-V-

Libertatea e atât de necesară vieţii încât lipsirea de ea a devenit cea mai gravă pedeapsă aplicată acelora care fac rele. Nimic nu ne emoţionează mai mult ca soarta unui deţinut. Masca de Fier, despre care nu se ştie nimic precis, a înduioşat mulţi oameni doar pentru că era captiv. Nenorocirea întemnițatului din Chillon i-a inspirat lui Byron versuri remarcabile, iar nouă vizitarea temniţelor din vechile castele sau a puţurilor din Veneţia ne provoacă fiori. În zilele noastre închisoarea nu mai e inumană, ci aspră, fiindcă e o pedeapsă, dar e mai mult o dezonoare decât o suferinţă fizică. Tendinţa e de a face din ea un instrument de moralizare ajutând vinovaţii să se îndrepte şi să-şi folosească mai bine libertatea când şi-o recapătă.

-VI-

O carte veche, scrisă sub formă de întrebări şi răspunsuri de Alcuin pentru fiul lui Carol cel Mare, cuprinde această admirabilă definiţie: „Ce e libertatea? E neprihănire.” În acea epocă, considerată întunecată şi barbară, libertatea era de neconceput fără moralitate. În marile catedrale e scris uneori cuvântul „Libertas” sub statui de femei pure părând că se înalţă spre ţelul căutat de ochii lor îndreptaţi către cer. O astfel de libertate trebuie să ne dorim, pentru ea avem datoria să rămânem stăpâni pe persoana noastră, pe gândurile noastre şi pe faptele noastre. Libertatea care ne pângăreşte fiinţa, care ne-o distruge, care ne împiedică să gândim creator e de fapt servitute.

Popescu Angela