[Ioan_Cezar]

Poate că voi atinge, ca de obicei, aripioarele roz ale cugetării "drăguţe" şi "dulcici" repetînd, după cum a spus-o undeva George Călinescu: "Nu există viol fără urmă de acceptare".
E prea bine studiat şi recunoscut faptul că victima nu e oricine, nu e deloc nevinovată, ci e complice la faptul criminal, într-o anumită şi mereu semnificativă măsură. Ba chiar provoacă pe criminal să îşi exercite fapta. Îl provoacă, îl susţine, îl sugestionează cumva etc. Victima are grijă să fie exact la locul şi momentul nepotrivit... Apoi strigă neajutorată, cică: Viol!!!......
În problema violurilor, criminaliştii au alcătuit demult un adevărat scenariu, etapizat, iar cine îl studiază cunoaşte că nu există viol fără participarea facilitatoare a victimei. Violul e o conlucrare a doi indivizi, fiecare aducîndu-şi aportul în felul lui. E o relaţie a doi (sau mai mulţi) oameni care împărtăşesc o clipă de nebunie colectivă.
Inocenţa victimei e un mit. Alimentat probabil din aceleaşi rădăcini ale oricărei minciuni - egofilia, complacerea în părerea de sine, nevoia flecărelii moraliste etc.

Ca urmare, câtă vreme femeia a consimţit (ori mai exact a dorit, fie şi potrivit unei dorinţe subliminale care a scăpat pe moment conştiinţei ei dar care cândva fusese gândită limpede, cu acceptare, fie şi din curiozitate sau din alte nenumărate şi nebănuite motive) să fie violată, atunci nu văd de ce ne mai cramponăm de imaginare bariere.

Copilul născut din viol e ca oricare dintre copii - un om care are de trăit o viaţă, dacă se poate cât mai omenească, şi care ar avea nevoie de mai puţine discuţii firoscoase şi pervers-nevrotice între adulţi şi de mai multă afecţiune şi îngrijire, educaţie etc.
Bine ar fi ca mami şi tati să nu-l mai chinuiască, pe motivul, independent de voinţa copilului, al modului cum a fost conceput.
Ce vină are copilul că mama a voit spectacol, buşituri, senzaţii tari şi morman de adrrenalină pe timpul împreunării - un spectacol dubios şi, după gustul meu, cam greţos, cam de precambrian? Ce vină are bebe că tăticul s-a voit gică duru ferocicus, părîndu-i-se poate că e ceva adânc astral şi totodată telurico-viral în şalele lui înfierbântate sau în pumnii lui ameţiţi de hormonii pitecantropului pitit prin grotele din creier?

Un copil născut de pe urma unui viol are de dus, cred, două mari poveri: a unor părinţi cu mari carenţe mintale şi emoţionale şi a unei lumi greţos de moraliste căreia i se pare imposibil să iubeşti şi să binevoieşti. Una căreia i se pare că ea nu, ea nu a fost născută din viol. Eu nu, ci tu, doar tu! Io sunt ok, zice lumea, hăhăh, tu eşti naşpa!
I se pare. Prea mulţi oameni s-au născut deja din viol. Care este de foarte multe feluri...