[DragosP]

În prealabil postat de DragosP

Nu doc.
Teoria ortodoxă e una şi aceeaşi cu Sfânta Tradiţie lăsată de Părinţii noştri.

Nu-i frumos să mă citez, da' pentru a avea o logică cele ce urmează, o fac.
Iată ce scrie Jeac-Claude Larchet în a sa "Terapia bolilor spirituale":

Asemănarea cu Dumnezeu, deşi deja data in chip, rămânea sa fie realizata prin voia
libera a lui Adam care primise ca dreptar porunca dumnezeiasca. Dar prin chiar
libertatea sa, Adam putea sa urmeze o alta cale, "sa părăsească binele si sa meargă
spre rau, separandu-se de Dumnezeu prin libera lui alegere". Şarpele a fost cel care i-
a descoperit aceasta cale diferita, ceea ce a constituit o ispita permanenta pentru
primul om. Aceasta ispita avea rolul de a-i pune mereu la incercare voinţa, alegerea
lui Dumnezeu de către om dobândind astfel forţa si valoare. Fara putinţa de a infaptui
râul, Adam n-ar fi fost cu adevărat si cu totul liber, indumnezeirea apărând ca singura
cale posibila, si deci ca necesara si impusa prin insasi natura lui. Dumnezeu voind ca
omul sa fie desăvârşit, atunci când l-a creat după chipul Sau, l-a inzestrat cu o
libertate absoluta, care-i permitea sa participe la propria indumnezeire si sa
dobândească in Dumnezeu asemănarea cu El. Daca realizarea asemănării i-arfi fost
data spre lucrare omului fara posibilitatea unei alte alegeri, el n-ar fi fost in mod real
virtuos, fiindcă, după cum spune Sfanţul loan Damaschin, "nu este virtute ceea ce se
face silit". Existenta unei libertăţi absolute pentru om si voia lui Dumnezeu ca omului
"sa-i revină răsplata pentru strădania sa" si "sa nu fie altul lăudat pentru roadă
asemănării" implica necesitatea ispitirii omului. "Trebuia deci, spune Sfanţul loan
Damaschin, ca omul sa fie mai intai ispitit; fara sa fie ispitit si incercat, omul n-ar fi
avut nici un merit". "O data incercat, scrie Sfanţul Grigorie de Nazianz, sufletul
dobândeşte cele nădăjduite ca plata a strădaniilor sale virtuoase, si nu doar ca dar al
lui Dumnezeu".

Toţi Părinţii insista asupra faptului ca Adam a fost creat de Dumnezeu cu totul bun. In
rai, in starea sa fireasca, omul trăia in intregime intru Bine, nu numai ca nu făcea
nimic rau, dar nici nu cunoştea râul, ispita dandu-i nu cunoaşterea râului in sine, ci
numai a posibilităţii lui; cunoaşterea insasi a râului apare ca urmare a păcatului (Fac.
3, 22), iar nu ca principiu al lui. in rai, râul nu exista decât in şarpe, incarnare a lui
Satan, iar acesta nu se putea in nici un fel atinge de creaţie, atâta vreme cat Adam



rămânea stapanitorul ei (cf. Fac. I, 28-30); tot asa el nu avea nici o putere asupra
primului om, neputand face altceva decât s a-l ispitească, ispitirea lui rămânând fara
nici o urmare atâta vreme cat omul refuza sa i se supună.

Diavolul Ie-a spus lui primilor oameni: "veţi fi ca Dumnezeu" (Cf. Fac. 3, 5), si in
aceasta consta ispita. Căci Adam fusese intr-adevar destinat sa devină dumnezeu, dar
prin participare la Dumnezeu insusi, in El si prin El. Şarpele Ie-a propus oamenilor sa
devină "ca Dumnezeu", adică alţi dumnezei, independent de Dumnezeu; sa fie
dumnezei fara Dumnezeu. Adam, cedând amăgirilor Celui Rau, a consimţit astfel sa
devină dumnezeu prin el insusi, sa se autoindumnezeiasca, si in aceasta consta
păcatul sau. Afirmarea absolutei sale autonomii si a voinţei de a se lipsi de Dumnezeu
si de a-l lua locul, sau de a se inalta inaintea Lui ca un alt dumnezeu constituia
negarea, respingerea lui Dumnezeu. Participarea lui Adam la viata dumnezeiasca
presupunea, asa cum am arătat, conlucrarea voinţei lui libere; indepartandu-se de
Dumnezeu, s-a lipsit de har, care era pentru el adevărata viata a naturii sale.
Dumnezeu le spusese lui Adam si Evei: "din rodul pomului celui din mijlocul raiului sa
nu mâncaţi din el, nici sa va atingeţi de el, ca sa nu muriţi" (Fac. 3, 3); şarpele,
dimpotrivă, Ie-a spus: "nu, nu veţi muri !" (Fac. 3, 4). Urmările nefaste ale păcatului
vădesc minciuna si inselatoria diavolului: despartindu-se de Izvorul a tot ce inseamna
viata, omul se prăbuşeşte in moarte: moartea trupului sau - care fusese creat ca
putând fi nestricacios -, care avea sa survina ulterior, si moartea de indata a sufletului
sau. "Prin păcat, scrie Sfanţul loan Damaschin, a intrat moartea in lume, ca o fiara
sălbatica si neimblanzita, distrugând viata omeneasca". Iar la Sfanţul Grigorie Palama
citim: "După acea greşeala dintâi săvârşita in raiul lui Dumnezeu, prin călcarea
poruncii... s-a ivit păcatul, iar noi am fost supuşi, inainte de moartea trupeasca, morţii
celei sufleteşti, care este despărţirea sufletului de Dumnezeu".

.

E o carte excepţională, recomand cu toată dragostea să fie citită.