[vsovivivi]

Semeţia copilului mic e ca o minte naivă şi credulă şi în aparenţă pare nevinovată însă în sinele ei găsim semeţia şi beţia sufletului adică îngâmfarea prostească de gLumeţ care e alintată prin toat minciunile pline de mită pilită de către semeţul său tată al minciunii ce locuieşte nevăzut în mintea blestemată a omului pilit care cu 'înţelepciune' îşi alintă mintea cea rea a copilului mic în credinţă... de parcă ar fi bună!

Aşa e ruptă mintea prin semeţie în două, o parte părintească înţeleaptă semeaţă păcăleşte în credinţă partea copilărească din suflet cocoţând-o sus pe muntele cel prea-înalt ca să fie un idol aurit pentru toţi fraierii care o să-l ajute pe omul 'familie' să-şi credibilizeze prin cei păcăliţi că cică iată se poate deduce că ar fi fericit deci e fericit, bucuros şi vesel atât ca minte de părinte cât şi ca minte de copil... În realitate mintea omului păcălit astfel e dezbinată şi e semeaţă în ambele părţi însă îşi din vorbe omul îşi crede închipuielile bunătăţii şi ca profesorul se linişteşte odihnindu-se invers, în păcate, în trădări.. sub ştiinţă care este defapt muntele semeţiei viclene făcut de om prin păcătuire şi înşelare... căci omului îi place mult să înşele jucându-se cu jocuri logice, jocurile 'înţelepciuniunii' semeţe.

Pe scurt, e vorba că omul vrea să facă sex, să violeze nu fata iubită ci iubita fată astfel că fiul risipitor e risipitor nu atât că risipeşte averea tatălui care e normal s-o împartă cu alii cât el risipeşte averea fetei pe care în loc s-o sfinţească mereu ca fată el vrea s-o spurce mereu violând-o şi prin asta el pofteşte şi risipeşte defapt lucrarea comună de sfinţire învăţată de la Tatăl său.

Deci în loc ca omul să vrea să-şi f..tă iubita el vrea ispitindu-se să-şi f..ă fata, ispita... oricare ar fi ea, străină, apropiată sau chiar fiica lui!

Iar dacă ochiul se bucură şi sufletul pofteşte omul cel prost ca tată al minciunii îl păcăleşte pe copilul mic prin semeţie şi viclenie ascunsă păcălindu-se aşa ca-n familie.

Defapt sunt 4 semeţii ca una: a minţii e viclenia rea, a sufletului e îngâmfarea îmbuibată şi lăcomă, a trupului e mândria şi lăudăroşenia iar a patra care le şi întrece vine din ştiinţa grozavei vrăjitoreşti practicată prin amestecul şi încurcarea limbilor întru înălţarea errorii ca omul prin înşelare să poată să prindă prilejul ca să spurce fata în loc să sfinţească.. nu numai fata ci şi comunitatea asemănându-se astfel cu Dumnezeu, înfiindu-se Lui până la urmă!