[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Yasmina

Oare nu ar fi mai bine sa se poarte si ei ca Sfintii Parinti,ca monahii care isi ascund ochii de imagini pacatoase?Care isi intorc privirea sau lasa capul in jos la vederea ispitei?
Altfel este usor si comod sa-ti pui slabiciunile pe umerii altora!

Adica poti sa fi smintit fara voia ta?Nu stiu,intreb ...

Din păcate, soră dragă, se pare că de obicei ne smintim chiar aşa: fără voia noastră.
Cine, voindu-şi binele şi ştiind că sminteala e ceva rău, se sminteşte cu voia lui?...:) Cine ar vrea să fie bolnav, nebun, ştiind că boala şi nebunia sunt ceva rău? Cine voieşte să moară ştiind că moartea e ceva rău?
Şi totuşi toţi murim, toţi ne îmbolnăvim etc.

Tocmai din aceste considerente care ţin de realitatea efectivă, experiată de oameni mereu, Părinţii au pus mare accent pe profilaxie, pe prevenirea căderilor, prin programul de disciplină ascetică al vieţii creştineşti.
Paza bună trece primejdia rea, spunem. Iar frica păzeşte pepenii.
În oala acoperită nu intră musca (după cum, aşa cum atrăgea atenţia Dragoş printr-o plastică metaforă, pe un alt topic, nu intră nici harul proniator...:))

Părinţii ne vorbesc, ne scriu multe despre cultivarea vituţilor avînd ca bază paza şi trezvia minţii, apoi spovedania imediată şi, desigur, rugăciunea permanentă.

Problema e mereu atenţia, mai exact atragerea involuntară a atenţiei, captarea şi menţinerea ei. Orice om care trăieşte într-un mediu bogat în stimulări de tot felul va fi atras, la nivelul atenţiei involuntare, spre stimuli nu tocmai sfinţitori şi dătători de pace. Sunt distractori atenţionali, a căror funcţionare este potenţată nu doar prin meşteşuguri externe (contrast, intensitate etc.) ci şi prin trebuinţele şi motivele naostre aflate în stare de excitabilitate crescută, prin repetare deasă ori prin îndelungă-frustrare.

Să facem o plimbare prin oraş, fie şi o oră, dacă se poate seara, şi să vedem ce fel de stimuli ne captează atenţia involuntară:
- pe bulevard, sute de reclame luminoase, în culorile cele mai contrastante şi violente, ne fură automat privirea - înainte ca noi să apucăm să spunem "nu vreau" sau "nu mă interesează";
- unul lângă altul se oferă ochilor noştri buticurile cu "splendorile" lor: vrafuri de pachete de ţigări frumos ornamentate (câtă inteligenţă creativă e pusă în zămislirea unor etichete cât mai atractive pe pachetele de ţigări, câţi absolvenţi de Belle Arte îşi dăruiesc talantul pentru a confecţiona tablouri mişcătoare şi provocatoare, care te cheamă să tragi din lulea), tone de sticle cu băuturi alcoolice care mai de care mai frumos bibilite, colorate, deformate (unele pântecoase, altele suple etc.); vitrine cu haleală savuroasă, de la munţii de ciocolate la hălcile de cărnuri superpreparate; produse din gama sexshop, anunţate prin lumini speciale care îţi fură ochii înainte să apuci să îi pui în pământ ş.a.m.d.
- lângă tine, înainte şi înapoi, fete care îşi exprimă "personalitatea" prin tot ce apucă: farduri, ţoale, bijuuri, picioruşe, sânişori, guriţe, ochişori, râsuleţe, ocheade, moliciuni de tot felul, glăsuleţe, vocabular ş.a.m.d.
- mirosuri
- muzichii
- gâdilături
- râgâituri
.........hooo, ajunge că abuzezi deja, colegul!

Apoi hai acasă şi deschide tvul, dacă mai deţii încă. Tot ce era pe stradă năvălesşte acum pe mica fereastră colorată şi frumos ornamentată. Aia la care plătim cablul ca să ne aducă şi mai multe stimulări.

Apoi lasă tvul că e naşpa şi hai mai bine pe net că poţi controla cu mouseul şi cu tastatura ce vrei să vezi, ce vrei să auzi. Pe bune? Păi lângă o ştire de la Basilica te pomeneşti imediat cu o "frumoasă" care îţi surîde dulcic. Lângă un citat din Sfântul Maxim îţi şi apare nevinovatul Ronaldinio jonglînd o ţâră mingea pe ţurloaie şi pă piept. Lângă o fotografie cu biserica cutare îţi surîde ştrengar şi o echipă de fete, animatoare la hotelul x, care te invită la un ceai, un biscuit ronţi, un masaj erotic şi alte alea care te aşteaptă dacă vii cu noi pe maşinuţa asta decapotabilă. Ba chiar şi Ilie Năstase îţi mai face cu mâna arătîndu-ţi spre un vole pe care nu-l vei returna niciodată....

Nimic din toate acestea nu le-a voit voia mea.
Şi totuşi, aşa fără voia mea, aceste stimulări au format deja pe ochii minţii mele imagini bine structurate, apoi mintea a şi început să rumege, în virtutea automatismelor ei funcţionale, apoi emoţiile au şi zvâcnit pe ici pe colo, iar apoi voinţa s-a şi calibrat aşa cum îi spune firescul funcţionării minţii, etc. etc. etc.

De aceea Părinţii ne-au sfătuit mereu să ne ferim, cu scop profilactic, de mediile încărcate în stimuli prea mundani, prea excitanţi, prea ispititori.
Şi tot ei ne povăţuiesc mereu să supraveghem cu mare băgare de seamă încotro ne fuge atenţia şi să o deturnăm de acolo când ea s-a aşezat pe o sursă de plăcere, după care o ştim bine, vine şi durere.

Da, monahii îşi păzesc simţurile, tocmai pentru a nu fi duşi prin jocul mecanismelor minţii noastre în lumea deşertăciunii sufleteşti.
Da, monahii îşi păzesc gândurile, tocmai pentru a nu ajunge să gândească răul şi păcatul.
Da, monahii au o disciplină a întregii conduite, altminteri ea o poate lua cu totul razna, purtînd pe om în burta chitului tuturor plăcerilor şi poftelor inimii rele.
Da, monahii se păzesc cu frică, ştiind din cercare şi din învăţătură că omul e fiinţă pe tât de slabă şi sugestionabilă cătr moarte, pe atât de capabilă să aleagă calea spre curăţie şi viaţă.

Paza simţurilor şi rugăciuena permanentă feresc pe om de alunecarea în moliciune şi putregai, chiar de ar locui în miezul iadului. Stă în puterea oamenilor să realizeze această luptă ascetică, această disciplină fortificatoare şi salvatoare, dacă voiesc să înveţe meşteşugul păzirii de la Părinţi şi de la Bunul Dumnezeu, Proniatorul nostru.