[MarcelEmil]

Un caz înrudit cu cel al lui David Reimer este al lui Kirk Murphy.

În copilărie Kirk Murphy avea preocupări gen-atipice, adică avea preocupări tipice unei fetiţe de vârsta lui. Familia lui Kirk a aflat că un copil cu asfel de preocupări este foarte probabil ca la maturitate să fie homosexual şi a apelat pentru ajutor la un psiholog, George Alan Rekers, pentru a preveni o astfel de evoluţie. Pe când Kirk avea 4 ani a început tratamentele psihologice sub îndrumarea lui Rekers. În câteva articole Rekers a prezentat cazul şi a raportat succes iar în baza acestora ş-a susţinut teza de doctorat.

În paralel, un alt psiholog, Richard Green, profesor la UCLA, a luat sub observare, fără intervenţie, un grup de 66 băieţi cu preocupări gen-atipice şi 50 băieţi cu preocupări gen-tipice şi le-a urmărit evoluţia timp de mai mulţi ani. Unul dintre copii gen-atipic observaţi a fost Kirk şi unii dintre copii gen-atipic observaţi urmau diverse forme de tratamente în vederea prevenirii homosexualităţii.

La vârta de 17 ani Kirk i-a confirmat lui Green versiunea lui Rekers. La vârsta de 18 ani Kirk i-a spus lui Green că el este homosexual, că a înţeles ce se vrea de la el încă din copilărie şi că a simulat adaptarea la ceea ce se cerea de la el deşi suferea din acest motiv. Tot atunci i-a spus că, după un act homosexual într-un closet public, la vârsta de 17 ani a încercat să se sinucidă.

Ulterior Kirk a devenit aviator militat dar din cauza orientării sexuale a părăsit armata. A urmat alte studii superioare şi a făcut o carieră bună. S-a căsătorit formal cu o prietenă lesbiană. La vârsta de 38 ani, în India unde conducea o reprezentaţă a firmei la care lucra, s-a sinucis. Conform spuselor familiei şi prietenilor, a resimţit negativ întreaga viaţă tratamentul la care a fost supus în copilărie.

*

Studiul lui Green a fost publicat într-un volum The Sissy Boy Syndrome: The Development of Homosexuality apărut în anul 1987. Rekers, chiar şi după apariţia volumului lui Green, de existenţa căruia ştia, a publicat cărţi şi articole în care susţinea că tratamentul pe care l-a aplicat lui Kirk a dat roade.

La data încheierii studiului lui Green 75% dintre "sissy boy", cum numea Green băieţii cu preocupări gen-atipice, erau atraşi de bărbaţi comparativ cu unul singul din grupul martor de 50 băieţi cu preocupări gen-tipice. Unul dintre "sissy boy" ajunsese transexual. Nu s-a constat vreun efect al tratamentului în sensul prevenirii homosexualităţii.

Prof. univ. J. Michael Bailey în volumul The man who would be queen : the science of gender-bending and transsexualism, bazându-se pe propria experienţă în lucrul cu homosexualii şi pe alte studii care i-au avut ca subiecţi pe "sissy boy"se îndoieşte de sinceritatea celor 25% care negau atracţii homosexuale, aducând ca argument şi faptul că aceştia erau în medie cu 3 ani mai tineri decât ceilalţi 75%.