[sophia]

Mai intai ca nu trebuie sa rupem din context notiunile.
De smerenie vorbim in cadrul credintei si ea se refera la o anume modestie.
Injosirea sinonima cu umilirea, de care vorbeste Vlad este deja o extrema si apare mai degraba in lume.
Smerenia este ceva pozitiv, pe cand injosirea/umilirea este negativa.
Eu asa vad lucrurile si am sa explic putin.

Smerenia se refera la modestia aceea pasnica, amestecata cu pace si iubire de aproape. Te imbraci mai modest, te comporti mai la locul tau, nu te mandresti, nu invidiezi. Te multumesti cu putin si imparti mereu cu altii.
Ar trebui ca aceasta smerenie sa ne aduca bucurie si sa dorim s-o avem mereu, sa nu ne fie o povara.

Injosirea este altceva. Ma injosesc ca sa obtin ceva, adica ma lepad de niste valori. De ex. desi sunt un om cu o anumita pozitie si studii si etc. ma duc sa spal farfurii sau dusumele in alte parti ca sa-mi fie mai bine.
Renunt la valorile mele acumulate. Valori care pot fi morale, intelectuale, si chiar virtuti. Fac o fapta urata ca sa obtin ceva ce ma intereseaza.

Nu-mi place si greseala asta se repeta mereu si mereu sa ne comparam noi cu Iisus, sau cu Maica Sa.
Iisus a fost facut sa fie asa, a fost trimis pentru un anume scop intre oameni si trebuia sa fie asa. EL insa nu si-a ascuns niciodata puterile si rolul. Doar ca oamenii nu au inteles. El a facut minuni, a invatat oamenii, a spus cine este.
Chiar a avut o mandrie a sa si a luptat pe fata pentru valorile ce le-aducea.
A fost trimis sa fie si sa traiasca modest ca sa fie acceptat intre oameni.
Cum ar fi fost daca el s-ar fi nascut intr-o familie de imparat/rege? Cine l-ar fi urmat/crezut? Sau daca ar fi fost vreun trufas care sa taie si sa spanzure?

Sfanta Fecioara este un exemplu de smerenie intr-adevar. Ea acceptat mereu ce i s-a cerut de la Dumnezeu. A fost la locul ei, a iubit si ajutat oameni, a trait in saracia ei si nu a cerut nimic pentru ea. A fost buna, a avut o frumusete interioara.
E drept ca a suferit. Enorm. Deci pe undeva Vlad are dreptate. Cum sa fii smerit si totusi si fericit?
Intr-adevar nu este posibil.
Smerenia este si o renuntare in anume fel. O renuntare la multe, dar intr-un anume plan si cu gandul ca undeva, candva iti va fi mai bine.
Intr-un anume fel te face fericit, linistit. De ce sa sufar cu nu am bogatii, sau functii, sau nu stiu ce? Ma simt bine si asa. Dumnezeu ma recompenseaza in alt fel, imi da altceva in schimb.

Aici este greu de inteles si multi nu reusesc. Sa renunti la ceva palpabil si cunoscut si placut, in schimbul a ceva necunoscut (nu stii ce va fi dincolo).

Multe, daca nu toat pacatele au si partea lor pozitiva. Sa nu uitam asta.
Trebuie de aceea sa fim foarte precauti, sa alegem numai ce este bun.

- Sa nu fim trufasi, dar sa fim mandri de ceea ce facem noi cu mana si puterile noastre spre binele nostru (scoala, studii, fapte bune) si sa impartim cu altii.
- Sa nu invidiem ce are altul si sa ne multumim cu ace avem, dar si sa ne purtam in asa fel incat sa nu indureram pe altii (sa-i impingem la invidie) si sa le dam si lor, sa impartim cu ei. Caci oare cat primim si noi pe drept/merit pana la urma? Si au si altii aceleasi drepturi si merite si lor nu le da nimeni poate. Sa impartim cu ei!

- Sa fim smeriti/modesti, dar sa nu ne umilim si injosim cu fapte rele pentru interese meschine.