[Mosh-Neagu]

Cred ca despre smerenie se poate vorbi la nesfarsit, dar tocmai aceasta vorbarie, se intampla sa ne prabuseasca in cele mai de jos ale cugetului, acolo unde se strecoara pe nesimtite, mandria. Pentru fiecare dintre noi, cred eu ca cel mai important lucru este sa nu ne gandim nici macar o clipa ca am fi singuri in stare sa facem ceva folositor, ci tot prin mila si harul lui Dumnezeu, care se indura si vine in intampinarea gandurilor noastre, modelandu-le si dandu-le un sens special, doar-doar vor aduce rod bun!
Citind, nu pot sa nu ma intreb ce se petrece de fapt in sufletul omului? Unde si mai ales cum are loc aceasta schimbare, ce rastoarna un arsenal, un munte de concepte si false valori. Care este acel gand, acel gest special si binecuvantat de Dumnezeu, care deschide macar putin, portile sufletului, incatusate de zavoarele vanitatii, trufiei, superficialitatii, indaradniciei?... Unde, mai exact, este momentul clar, in care ne abatem din carare si cum de nu suntem indeajuns de constienti de faptul ca... ne abatem? Pentru ca, daca nu ne-am abate, toate le-am vedea intr-o alta lumina! Si, Doamne, uneori, e mult intuneric si confuzie, in gandurile noastre!...
Daca l-am asculta pe Sf. Siluan (multumim Antonia) cu toata atentia si bunavointa, nu o data, ci de zeci de ori daca e nevoie, vom intelege de ce este foarte important sa-i iubim si sa-i iertam pe vrajmasii nostri, ca sa ajungem... undeva. Cat desprea ideea de a ne tine la limita deznadejdii, (Sf. Sofronie de Saharov, ucenicul, parintelui Siluan) sau sa tinem mintea in iad, fara a deznadajdui (Sf Siluan), mai intai e nevoie de multi pasi pentru a intelege. E drept, fiecare dintre noi a trecut prin momente extrem de grele, cand doar la Dumnezeu mai gaseam scparea, dar acestea sunt momente de disperare nu de deznadejde. Pentru cei ce duc o viata in rugaciune si vitute, nu exista deznadejde mai mare ca aceea de a se fi bucurat de har, iar dupa un timp, sa se fi departat de la ei. Nu exista nici consolare si nici termen de comparatie. Acesta este "iadul", care ne stoarce de toata vlaga. Este certitudinea totala ca am pacatuit, din moment ce nu mai suntem in har. Iar pacatul in sine este IAD!
Cezar, foarte frumoase ganduri si sunt convins ca vin dintr-un cuget ce se mustra pe sine pentru multe neputinte. Nu te departa de la ele. Iar daca se intampla totusi sa mai si cazi, impotriva voii tale, ridica-te si ia-o de la capat. Vei cadea din ce in ce mai rar, pana cand...