[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de tot-Laurentiu

- Dacă înţeleg bine întrebarea pe care mi-aţi pus-o, ar trebui să vorbesc despre faptul că Părintele Sofronie pomenea despre două planuri ale fiinţei omului, vorbea despre pocăinţa în planul psihologic şi pocăinţa în planul duhovnicesc. Pocăinţa în planul psihologic este acel sentiment al vinovăţiei care te conduce către deznădejde. Îi vedem pe oameni copleşiţi în ziua de astăzi de această tristeţe şi deznădejde, pentru că îşi simt păcătoşenia numai la nivel psihologic. Iar acest lucru nu este deloc sănătos, putând conduce la probleme de natură psihiatrică. Pocăinţa trăită în dimensiunea ei duhovnicească presupune şi ea, pe de o parte, un simţământ al păcătoşeniei, dar acest simţământ este unit şi cu o tânjire după Dumnezeu şi cu încredere şi cu nădejde în Dumnezeu, nădejde care te trage la pocăinţa adevărată.

Îmi place foarte mult această distincţie, în special partea subliniată. Da, aşa cred că este, iar după mărunta mea experienţă personală sunt cu atât mai mult încredinţat de adevărul acestor afirmaţii. Mulţumesc frumos!
Dar cuvintele Cuviosului Sofronie ar fi putut fi interpretate cu mai multă atenţie. Aş putea să detaliez, dacă îmi cere careva, în legătură cu afirmaţia despre pocăinţa în plan psihologic şi vinovăţie...