[Ioan_Cezar]

Dacă îi lăcrima un ochi copilului iar aceasta era o problemă medicală şi nu s-a putut rezolva nicicum, iar dacă doar prin credinţă şi prin Sfânta Împărtăşanie s-a rezolvat problema copilului, atunci e clar o intervenţie Dumnezeiască, un dar minunat. Slavă Domnului!
Dar mie tot nu-mi place cum vă grăbiţi voi, unii credincioşi (de obicei femeile noastre evlavioase şi mult sentimentale) să vedeţi peste tot minuni şi semne. Eu cred că exageraţi şi, mai ales, cred că staţi prost la capitolul umilinţă şi mai şi răspândiţi duhul ăsta. Pentru că nu trebuie să fii un munte de smerenie ca să faci ascultare de Dumnezeu pe calea tuturor celor care, în lumea de azi, merg la doctor şi fac cele ce se fac la doctor. De parcă pe vremuri creştinii nu apelau la doctori şi leacuri din ierburi şi de parcă Sfântul Vasile nu a întemeiat bolniţe, ci doar case de rugăciuni sentimentale. Doar mândrii şi mândruţele strâmbă din nas şi, crezîndu-se cu ocrotire specială de la Dumnezeu aşteaptă să facă Domnul minuni speciale pentru ei, la tot pasul.
Oameni buni care vânaţi minuni, noi creştinii spunem "Doamne ajută!", iar nu "Doamne, io trândăvesc iar Tu fă pe toate în locul meu". Cerem ca Domnul să Se alăture efortului nostru, să plinească smerenia noastră, iar nu să ne cinstească trândăvia şi bazaconiile trăind în locul nostru ceea ce noi am putea trăi şi singuri, de n-am fi vânători de minuni şi trândavi peste măsură.
Îl chemăm pe Hristos la împreună-lucrare, nu la a ne face treaba în locul nostru. Că nu noi suntem stăpânul iar El sclavul, Doamne iartă-mă, ci noi Îi suntem robi iar El ne e Stăpânul. Ştiind noi bine că Domnul nu iubeşte pe sluga cea vicleană şi trândavă, în schimb ajută pe cel truditor şi smerit. Întrucât Domnul e atotmilostiv şi îndurat şi atotputernic.
Şi apoi, Îl cam faceţi pe Domnul doritor de handicapaţi. Voi când vă creşteţi copiii îi voiţi handicapaţi? Nu le daţi voie să crească şi să facă singuri sarcini pe măsura puterilor lor? Cum îi ajutaţi - oare făcînd temele în locul lor? Muindu-le şi mestecîndu-le posmagii? Păi, mă iertaţi, Domnul e un părinte care voieşte ca fiii Lui să fie apţi de a-şi purta singuri sarcinile, după puteri. Ne vrea râvnitori şi zdraveni foarte, capabili de a trăi şi rezolva probleme variate, iar intervenţia Lui e doar atunci când noi nu putem înainta singuri prin mijloacele noastre omeneşti. Atunci da, ni se alătură şi El, pentru a plini şi sfinţi faptele noastre sau pentru a face ceea ce nouă ne e imposibil dar merită totuşi făcut ("Fără Mine nimic nu puteţi face"). Cu o condiţie, însă: ca faptele şi voia noastră să ne fie de real folos, adică să fie în duhul voii Lui, spre mântuirea noastră. Cum altfel să înţelegem pronia Domnului?
Aşadar nu mai răspândiţi morbul duhului sectar, că numai sectarii fug de doctori şi aşteaptă minuni peste minuni, în credinţa lor rătăcită de Adevăr.

Asta nu înseamnă că Sfânta Împărtăşanie nu face minuni. Face, a făcut mereu şi va face cât va voi Domnul, numai că aceasta nu validează înclinaţia unora spre superstiţie şi religiozitate bolnăvicioasă.