[sophia]

Cateva lamuriri.
Nu e vorba din ce tara adopti, desi variaza costurile si in functie de tara.
Problema este ca in alte tari trebuie sa faci adoptia printr-o institutie acreditata, pentru ca altfel nu este recunoscuta.

Atentie! Nu este permisa adoptia pe cont propriu! Desi este solutia mai buna in majoritatea cazurilor, poate.
Numai prin institutie.
Obtii toate hartiile ca esti bun pentru a adopta si apoi spui din ce tara vrei copilul si ce mai doresti (sex, varsta, frati sau nu).
Costurile incep sa apara abia atunci. Se presupune ca au ei costuri cu actele, cu calatorit in tara respectiva, cu traducator.
Am impresia ca in costuri intra tot: si transport la fata locului 1-2 ori (avion, hotel etc.), actele pentru copil, interpreti, traducatori, legalizari etc.
Oricum sumele sunt foarte mari.
Transport si cazare, chiar si traducatori costa in functie de tara.

Si da, institutia trebuie sa-si acopere si ea costuri de personal si etc.

Si mi se pare ca Romania este singura tara care cere pasaport romanesc obligatoriu. De ce?
Ca sa raspund lui AlinB - da, se pare ca s-a dat drumul si in Romania la adoptii internationale, dar cu anumite restrictii (de ex. asta cu pasaportul romanesc macar la un parinte).
Atunci inseamna ca adopta numai unul din soti, sau cum?

Am impresia ca ideea este sa nu dea copiii la straini. Nu stiu de ce.
Este o discriminare intre romanii din tara si cei din diaspora la adoptii.
Prefera sa dea copiii in tara.
Iata conditii pentru cei in tara care vor sa adopte: nu este limita de varsta (asa am inteles), nu ai restrictii de varsta si alte cele, nu costa si etc.
Ca si cum pentru cei din diaspora umbla cainii cu covrigii si punga de bani in coada, pe strada.

Si atunci cum vin unii si altii si sfatuiesc sa te duci sa adopti, in loc sa te duci la medic? Ei cum ar proceda sa fie in locul celor care doresc un copil?
Niciodata nu s-a pus problema si asa.

Ce as face eu in locul tau? Cum m-as simti si cum as proceda?
Asa, de dat 20 la fundul altuia este foarte usor.

Ah, si mai este o conditie (mai nou) foarte grea la adoptat. Trebuie sa fie gasit un parinte natural care sa dea consimtamantul, renuntarea la copil. Si cauta-l si du-te cu el la tribunal, si azi vrea, maine nu mai vrea si asa trece timpul.

Problema cu varsta copilului: mai ales la international este foarte importanta, dar si la national. La international trebuie sa poti sa ai timp sa-l formezi pana incepe scoala, cu limba, cu toate celea.

Si in plus trebuie (si asta o conditie) ca unul din parinti sa renunte la serviciu pentru perioada. Acum la cei mici se da CIC. dar la cei mai mari nu stiu daca se da, daca poti sa faci pauza de serviciu.

Cu cat iei copilul mai de mic, il poti forma, adapta si vine cu un bagaj de traume mai mic. Depinde si de copil.

De ex. am vazut la televizor, copii abandonati de parintii care au plecat la lucru in alte tari, prin orfelinate. Erau copii pe care i-as fi luat si eu, desi erau peste 10 ani.

Este greu de spus, depinde de multe aspecte.
Fiecare cuplu si individ in parte are anumite capacitati. Sunt unii care nu pot sa creasca un copil bolnav, cu handicap. Nici fizic si nici financiar.
Altii pot sa ia si cate 10-20 copii si cu handicap. Asta este.

Si da, este o diferenta intre parintii naturali si cei care adopta, diferenta care este "bine" folosita.
Parintii naturali pot face copii si pot fi cum sunt, nu-i verifica nimeni.
Oh, la cei care vor sa adopte sunt brusc o gramada de conditii. Nu sunt la fel ca cei naturali. O porcarie, ce mai.