[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nu poţi mărturisi şi în acelaşi timp să distrugi cea mai de preţ icoană: chipul slavei lui Dumnezeu din aproapele tău. Pentru aceasta s-a întrupat Dumnezeu. Râvna care mai mult distruge decât clădeşte şi care îţi dă impresia că ar face bine, de fapt, face mai mult rău. Fapta bună este bună numai dacă este acoperită de smerenie.

Frate Ovidiu B., în aproapele meu, poate sta şi dracu.
Şi în mine stă dracu. Şi în tine. Fiecare patimă care o avem, reprezintă un drac. Iar eu, am patimi. Cu care mă lupt absolut în fiecare zi. În fiecare zi.
Vrăjmaşi nevăzuţi, care dau târcoale tronului inimii noastre. Suntem posedaţi. Majoritatea covârşitoare. Şi nu ne dăm seama de asta. Prin patimi. Care sunt de la vrăjmaşi.

Harul se poate stinge, poate pleca, prin păcatele omului. Apoi poate fi readus înapoi, prin lacrimi şi rugăciune. Lacrimi la propriu. De aceea Sfântul Apostol Pavel, spune:

II Timotei 1, 6: îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu.
II Timotei 2, 1: întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus.
I Timotei 1, 14: Şi a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus.
I Timotei 4, 14: Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine,
Şi un verset, care-l iubesc foarte mult:
Evrei 12, 15: Veghind cu luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molipsească.

Iată astăzi, molipsiţii de erezie.
Deci în tronul inimii aproapelui, poate sta vrăjmaşul, când ar trebui să stea Dumnezeu. E valabil pentru toţi ereticii.

Deci, Ovidiu B., vedem că Biserica, noi, osândeşte păcatul şi nu omul. Niciodată omul, om care nu trebuie atins, fizic, cu absolut nici o intenţie de ai îngrădi libertatea. Dar altceva trebuie să facem:
Evrei 5, 11: Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.
Exemplul aici, fiind erezia.

Cine vorbeşte despre smerenie, nu este smerit. Este cel mai greu, efectiv cel mai greu subiect teologic de abordat, de vorbit, smerenia. În acele momente, când vorbeşti despre smerenie, nu eşti smerit, oricine ai fi, episcop sau sfânt. Apoi poate te vei smeri, dar chiar atunci nu poţi fi smerit.

Cauţi smerenie în mine? Atunci de ce îmi vorbeşti despre smerenie? Nu vei găsi, nu mă pot considera smerit, ci consider că am o misiune. Cum toţi creştinii ar trebui să aibe aceaşi misiune, aceea de a mărturisi pe Hristos.
Unde-i Hristos?
Prima dată Hristos e în Biblie. Apoi în Sfinţii Părinţi.
Apoi în Sfinţii Martiri, Mucenici, care n-au atins cu un fir de păr pe nimeni, dar care au fost ucişi că iubeau pe Hristos, cel din ortodoxie, astăzi şi atunci. Pentru că atunci exista Ortodoxia de astăzi, doar că nu era definită ca azi, pentru a putea fi ferită de erezii.
Dar şi azi, Sfinţii Martiri, tot din Ortodoxie, sunt ucişi. În Siria.
Din Ortodoxie, au murit mereu oameni. Sămânţa creştinismului, este Sfântul Sânge, al Sfinţilor Martiri, Mucenicii. Acel sânge plin de har şi de iubirea pentru Hristos, azi se varsă în Siria.
Apoi Hristos este în episcopi, preoţi, diaconi, prin har. În toţi. Hristos e viu.

La fel şi în Sfintele Icoane, Hristos e viu, prin Sfinţii reprezentaţi, la care trebuie să cerem să se roage pentru noi, cum şi Sfântul Apostol Pavel a cerut să se roage pentru el. Deci fiindcă considerăm că ei, sfinţii nu sunt morţi, ci sunt vii prin Hristos, conform Bibliei: I Corinteni 15, 19: Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.

Cerem Sfinţilor vii, să se roage pentru noi. Înţelegeţi? E Biblic. Mai ales dacă au şi Sfinte Moaşte. Hristos Domnul ne arată că ĂLA, Sfântul ăla, al Lui, l-a ales Hristos să ne arate prin el, că se poate. Sfântul ăla e VIU, şi îi putem cere să se roage pentru noi.