[Ioan_Cezar]

Da, frate Dragoş, prioritatea creştinului este mântuirea, iar pentru aceasta nu orice limbaj şi nu orice idei transmise prin anumite exprimări sunt folositoare. Diverse duhuri au diferite cuvinte. Domnul a transmis "cuvintele vieţii veşnice", cum spune Apostolul, iar nu orice alte vorbe.
În consecinţă, atât credinciosul care râvneşte la mântuire cât şi păstorul său duhovnicesc trag firesc la un anumit conţinut de informaţie şi mai ales de energie. Că nu orice fiţuică ori aşazisă operă conţin energia necreată a Dumnezeirii, aşadar Harul sfinţitor şi mântuitor.
În cărţi amestecate sunt tot felul de duhuri amestecate. Nu e deloc indiferent ce fel de seminţe dăm la moara minţii şi apoi a inimii. Una e făina din neghină, alta făina din bob de grâu curat!
E de ajuns că mintea noastră căzută are oricum tendinţa să prelucreze prost până şi cărţile sfinte.

Pe de altă parte, când creştinul citeşte un text din afara Bisericii (de pildă o carte de medicină sau de inginerie, una de poezie sau chiar de psihologie) el are grijă, s-ar cuveni, să nu ia drept învăţătură mântuitoare ceea ce acolo e clar că e doar informaţie terestră, mundană. Bună şi aceasta, dacă nu uităm scopurile ei reale şi dacă avem la noi lentila potrivită de lectură.

Omul e însă mereu influenţabil. Coruperea începe mai întâi în suflet, prin cuvinte, sunete şi alte senzaţii...
Cunoscînd că lesne omul apleacă urechea şi pune la inimă tot felul de mesaje străine şi potrivnice împlinirii sale în Hristos, Biserica a dezvoltat o anumită prudentă atitudine faţă de sursele mundane de informaţie şi energie. De aici o anumită prevedere programatică şi în unele cazuri o atitudine de selectivitate drastică. Adică, vorba Părintelui Rafail, faţă de dracul e bună o singură atitudine: dispreţ. Nu cârdăşie sau complacere, întrucât te corupe lesne, de nu eşti tare. Şi cine se poate crede atât de tare încât să stea cu dracii la taifas ori la nesfârşite contradicţii?

Iar cărţile noastre "de cultură" şi de divertisment, ca şi muzica ori diverse alte materiale pentru activităţi de loisir, sunt, orice s-ar zice, cărţi pentru trup. Pentru omul trupesc din noi. Nu-i bai, trebe şi el să trăiască pe lumea asta, numai că, pentru creştin intervine o mică mare problemă: legea trupului e în conflict veşnic cu legea duhului. Pace între duh şi trup nu este. Corpul prea adesea trage să devină porcul, să fim drepţi şi să recunoaştem această realitate omenească.

Şi atunci apare firesc dilema: cât şi ce să îi dau trupului, mai exact trupescului, prin diverse materiale şi stimulări, aşa încât puterea lui să nu răstoarne puterea duhului meu? O astfel de întrebare şi-o pune creştinul râvnitor, iar pentru alţi oameni aşa ceva e fără sens şi te mai şi trezeşti că te iau la întrebări: da ce io-s neroadă să îmi spuie cutare ce să citesc?... Neînţelegere, a celui care nu se preocupă, în cunoştinţă de cauză, de lupta eternă dinlăuntrul omului şi din văzduhuri. Neînţelegere a celui care îşi face din răzvrătire, vai, o profesiune de credinţă şi un motiv de continuă laudă. Te pui cu copilul rebel? Sărmanul, că nu ştie ce face...