Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
Mai întâi, nu știu dacă sunteți de acord că, în zorii Bisericii Apostolice, Sfântul Evanghelist Luca a pictat pe icoană chipul Domnului nostru Iisus Hristos, precum și chipul preasfintei Născătoare de Dumnezeu, apoi și chipurile Sfinților Apostoli și Prooroci. Sunteți de acord cu aceasta?
|
Nu. Nu am nici un motiv să cred că Sf. Ev. Luca ar fi pictat icoane. Mai întâi de toate pentru că el era doctor, iar nu pictor. Apoi, pentru că în cele două cărți pe care le-a scris nu face nici un fel de trimitere la această pretinsă preocupare a lui. Având în vedere importanța cultică care urma să li se acorde icoanelor, menționarea confecționării primelor icoane din istorie ar fi trebuit să ocupe ceva spațiu în scrierile lui...
Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
În fine, ce contraargumente ați mai putea aduce
|
Pe lângă porunca lui Dumnezeu de interzicere a
reprezentărilor în scop de închinare și slujire peste care cu nici un chip nu se poate trece, avem o tăcere absolută cu privire la existența acestora în practica cultică a apostolilor și primilor creștini. Cei 60 de ani de istorie creștină regăsită pe paginile Noului Testament reprezintă un timp suficient de mare pentru a putea afla măcar un amănunt cât de nesemnificativ cu privire la pretinsa existență a icoanelor în Biserica Primară.
Sunt aceste două argumente suficient de puternice pentru a fi luate în seamă?