[vsovivivi]

Hoţul sau uitucul fură meritele celui drept şi bun ca să se îngâmfe semeţ şi apoi pentru ca să se laude şi să-şi dovedească falsa nevinovăţie şi virtute el ţine un post fără să se roage Domnului, fără să strige la El pentru ca să-L ajute să poată posti să se poată opune păcatelor, mândriei, trădării şi înşelării...

Deci omul vrând să ajungă mare, vrând să crească rapid aşa ca şi orice copil, face ceva ca să fie mare însă o face de regulă strâmbă invers, greşit, viceversa... exact aşa ca gLoomea.

Ajunge mare crezându-se mare.. pe nedrept şi ajunge mic crezându-se mic.. pe nedrept.

Practic se eronează greşit şi viceversa considerând eronarea pe care o practică un fel de infailibilitate, simţindu-se indistructibil când vicleneşte cu erorile cu care jonglează şi sfidează şi se încăpăţânează să se închipuie foarte grozav, foarte bun, foarte erou, foarte drept, foarte apostol vrând să dovedească prin opulenţă că cică e fericit. Logic, nu?

''Fericiţi cei săraci în duh căci a lor este împărăţia...CERURILOR'' fiindcă săracii sunt cei mai revoltaţi şi nemulţumiţi... dar ăia în duh sunt invers faţă de cei obijnuiţi de care e plină toată gLumea. Săracii buni sunt revoltaţi pe păcatele lor şi sunt nemulţumiţi pe prostia necredinţei lor pe când ceilalţi sunt pismaşi şi sunt nemulţumiţi pe Dumnezeu fiindcă ei ar vrea să fie ei bogaţi ca să poată să se răzbune şi ei pe săracii de care se ruşinează şi din rândul cărora ar vrea să scape cât mai repede şi să nu-şi mai ştie niciodată mizeria în care a trăit.

Deci săracii în duh sunt invers decât săracii dornici de parvenire prin păcătuire. De aia vorbeşte Dumnezeu despre săraci fiindcă ei sunt cei mai nemulţumiţi şi cei mai revoltaţi dintre oameni, mai răi ca îngerii care au căzut... unii săraci vor viciile prin bogăţie iar ceilalţi fug de ele ca de prietenia cu dracool!

Defapt cel mai simplu mod de a se mări brusc cineva şi a se creşte brusc pe sine în înşelepciune, adică pe invers, este acela prin hulă şi batjocură şi satiră la adresa Domnului şi a sfinţeniei Sale sau în general, căci omul hulind cu furie eronată şi stricând cu ţintă greşită în timp ce pomeneşte hula, el chiar atunci o şi face pe fapta rea reîmplinind păcatul aşa ca-n film direct în iluzie, exact atunci bea toată grozăvia ce-i iese din fapta cea rea sau mai ceva şi devine pe invers. La fel se întâmplă când omul de pofta fetelor devine un muizator sau din încurcare devine un muist la propriu sau închipuit şi dornic să mânce kkt spurcat fiindcă ştie să-şi folosească viclenia obedienţei crezând că astfel scapă mai uşor de tiran.. pe bani la căldurică măcar o vreme. Nu-şi dă seama că e virus şi că e mai rău ca moartea. Nu e mort ci e mortul ce mişună ca să fie sluga morţii! Scapă păcătuind de insitenţa păcatului căci îi face pe plac tiranului păcătuind să-i facă pe plac neştiind că astfel devine rob viciului care-l ucide duhovniceşte la fiecare cedare proaspătă... ispitindu-l că cică va fii mare căci va ştii mai bine ca alţii cum e... aşa ca într-o vrăjitorie a ştiinţei prin care ajungi brusc mare fără să păţeşti nimic, defapt ai căzut din lac în puţ şi acolo ai săpat crezând că dai de apă însă defapt ţi-ai săpat aproapele până ai ajuns în iad şi acolo în iad acum stai chinuit de robia satanei şi munceşti mereu ca să te asemeni altor pofticioşi: te asemeni în sufletul tău lipiei făcută la focul pe care şade faraonul fariseilor cei ipocriţi! Lipia sufletească e un lipici măritor de prietenie cu satana... pe care îl crezi bun şi prin asta vrei să-ţi pari ţie însuţi mai bun din moment ce tu eşti bun cu cel mai rău. Logic, nu?

Dacă tu eşti păcătos oare e drept să fi rău cu cel păcătos? Dacă eşti păcătos e drept să fi rău cu cel bun?
Păi e drept să fi bun cu cel rău sau e drept să fii bun cu cel bun?

E drept să fii bun cu ambii însă e mai drept să fii mai bun cu cel bun! Dar dacă tu eşti bun cu cel rău şi păcătos care nu se întoarce atunci e bine oare să fii la fel de bun cu păcatul lui care te îndeamnă ca un virus să-l faci şi tu ca el sau mai viclean?

''Veţi strica acest templu... veţi strica mereu!

Deci asta e calea inversă care te face mare: tu eşti mai bun cu cel mai rău şi eşti mai rău cu cel mai bun, tu eşti mai bun cu duhul rău şi eşti mai rău cu duhul bun şi asta îi deosebeşte pe săracii buni şi drepţi de cei răi şi strâmbi care ambii sunt săraci şi revoltaţi însă pe altceva!

Visezi şi idealizezi şi închipui o fată tânără, frumoasă, drăgălaşe, neastâmpărată... însă întotdeauna e alta decât cea pe care o ai în preajmă pentru că defapt o foloseşti pentru înşelare crezând că te faci mare... defapt o foloseşti la îndrăgostirea de înşelare care îţi dă iluzia marii îndrăgostiri... noua îndrăgostire.

Problema este că e alta şi e alta nu pentru că nu o cunoşti, că doar parcă toate sunt la fel, ci pentru că tu vrei mereu să înşeli cu alta ca să te înşeli dovedindu-ţi prin opulenţă că aşa vei fi mai fericit! Logic, nu?

''Creşteţi şi vă înmulţiţi deci în credinţă şi micşoraţi-vă în păcătuire altruistă.. exact aşa ca sf. Ioan Botezătorul pentru ca să puteţi mânca din roadele pocăinţei, din roadele fetei, din rodul viţei, din Hristos, din sfinţenie... pe care nu veţi mai vrea s-o spurcaţi sau s-o înşelaţi ci să n-o lăsaţi niciodată singură ca nu cumva să vă măriţi în deşert arătându-vă micşoraţi ca nişte pui... de năpârcă şi de VIPeresuri!