[cristiboss56]

Mândria se naşte din nebunie şi orbire sufletească; din chibzuinţă şi cunoştinţă se naşte smerenia. Dacă te-ai cunoaşte cu adevărat, atunci nu ai fi mândru: de te-ai cunoaşte, întru adevăr, atunci nu te-ai înălţa prin mândrie. Dar, aşa cum încă nu te cunoşti bine pe tine şi nu pricepi după cum se cuvine, tot aşa te şi mândreşti fără de minte - te mândreşti cu oarecare lucru de nici un preţ sau şi mai mult - pentru nimic. Fiind întru acest fel de mândrie şi îngâmfare - cunoaşte-te pe tine însuţi. Cunoaşte că Domnul „de cei batjocoritori râde, iar celor smeriţi le dă har” -spune Solomon (Pilde 3,34). Cunoaşte că Domnul îi primeşte pe cei blânzi, iar pe păcătoşii mândri îi smereşte până la pământ; pe cei smeriţi îi înalţă, iar pe cei mândri îi coboară; de la cel smerit primeşte şi puţinul, iar de la cel mândru leapădă şi cele mari - de la vameşul cel smerit a primit doar tânguirea, iar de la fariseul cel mândru a lepădat multe virtuţi. Înaintea lui Dumnezeu e mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru: „toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului” - grăieşte Solomon (Pilde 16,5).
Sfântul Dimitrie al Rostovului