[Igor_Paslusnik]

I.11.e) A cincea erezie a lui Augustin: negarea liberului arbitru

Pelagienii au fost un grup de eretici, cu care Augustin a luptat, fiind împotriva lor. Ei au învăţat că mântuirea ar putea fi atinsă prin eforturi proprii, sau prin propria voinţă. Ei însă au subliniat şi exagerat voinţă umană, iar pe Dumnezeu, aproape că l-au exclus. Când Augustin a încercat să combată această erezie, el a mers la extremă opusă, învăţând că voia doar lui Dumnezeu a fost operativă, El este Cel Atotputernic, El chiar va forţă şi "converti" voinţă omului de a se conformă cu propriul Sau plan, pentru cei pe care i-a ales. Această, desigur, se încadrează în conformitate cu sale alte idei neortodoxe ale predestinării şi a harului irezistibil.
În ceea ce priveşte imposibilitatea scăpării de predestinarea lui Dumnezeu la Răi pentru unii şi pentru alţii condamnare la iad, Augustin a spus: "cred, de asemenea, că am discutat atât de mult pe subiectul acesta, încât nu este atât de mult la mine, că la Scripturile inspirate pe care le-am spus, în cele mai multe mărturii vii ale adevărului; şi în cazul în care acest record divin este privit cu atenţie, se arată că Dumnezeu Însuşi transformă voinţă omului de la rău la bine şi că, odată ce acesta este convertit şi El îi conduce la fapte bune şi viaţă veşnică; dar, de asemenea, că cei care urmează lumii, sunt atât la dispoziţia lui Dumnezeu, pe care El îi transformă, oriunde şi ori de câte ori va voii şi da bunătate pentru unii şi pentru alţii grămezi de pedeapsa, aşa cum El Însuşi este Judecător pe bună dreptate. El a definit astfel o zeitate capricioasă asemănătoare cu cele din miturile păgâne. (On Grace and Free Will, Augustine, cap. 41.)
Augustin a spus că aşadar, Dumnezeu converteşte voinţă oamenilor aleşi, de la rău la bine, fără liberul arbitru. Acest concept al sau de predare este complet străin de Ortodoxie, atunci că şi acum. Dumnezeu le-a revărsat asupra fiinţelor umane proprietatea unică de a avea bunăvoie, conştiinţa, bunăvoinţa, raţiune, care ne aseamănă cu El. Acest lucru, de asemenea, ne distinge de animale, care au nici una din cele de mai sus. Dacă Dumnezeu converteşte voinţă noastră, El se încalcă pe care chip al lui Dumnezeu, în care El ne-a făcut, pentru că se spune, Dumnezeu a creat pe om după chipul Sau. (Facerea 1, 26)
Sfântul Ioan Damaschinul în Dogmatică să, crede că frază, după chipul Sau, în mod clar se referă la latura naturii umane care constă din minte şi liberul arbitru. În respingerea noţiunilor lui Augustin, a spus el, "Este de înţeles că alegerea de acţiuni ne aparţine, în timp ce finalizarea prin care omul este bun are loc cu Dumnezeu doar în comuniune, lucru cu cele de o dispoziţie pentru binele sau, că om şi de o poziţie verticală prin conştiinţa, în conformitate cu preştiinţa Să de a mântui pe om. Mai mult decât atât, continuă el, să purtăm în minte, de asemenea, că virtutea este un dar de la Dumnezeu introdus în natură noastră umană, şi că El Însuşi este sursă şi cauza a tot binele, de la Dumnezeu, pentru toţi şi împreună lucrarea noastră prin voinţă noastră şi fără ajutor direct sau obligaţie directă. Dar stă în puterea noastră, fie să rămânem în virtute şi să urmăm pe Dumnezeu, Care ne cheamă în moduri diferite de virtute, sau să ne abatem de la căile de virtute şi să locuim în răutate, omul ce respinge pe Dumnezeu să urmeze pe diavolul, care cheamă, de asemenea că Dumnezeu, dar nu ne poate obligă, căci nu i-a dat Dumnezeu putere, fiindcă nici Dumnezeu nu obligă. Pentru răutatea nu este nimic altceva decât retragerea din bunătate, la fel că şi întunericul nu este altceva decât retragerea din lumina. (Op. cît., Dogmatică, p. 105-109.)
Prin urmare, în conformitate cu Sfinţii Părinţi, mântuirea este o chestiune de sinergie, de împreună lucrare a omului cu Dumnezeu, dacă omul vrea (alege activ) binele, calea cea dreapta şi viaţă, atunci virtutea şi harul lui Dumnezeu sunt garantate că îl vor sprijini şi întări. Pentru a spune că Dumnezeu încalcă liberului arbitru al omului nu este numai înafara Tradiţiei Apostolice, a Sfinţilor Părinţi, dar şi înafara şi împotriva Cuvântului Scripturistic şi, prin urmare, înafara creştinismului şi Bisericii lui Hristos, sau altfel spus, înafara Ortodoxiei.