[Igor_Paslusnik]

I.11.i) Augustin - Marele Eretic : izvorul tuturor ereziilor din Vest, ale Apusului şi înainte şi după Marea Schismă (Terminologia "Marele Eretic", că exprimare şi denumire, îmi aparţine, după studiile întreprinse asupra întunericului augustinian şi slujirea antihristica a învăţăturilor lui Augustin.)

Ereziile lui Augustin au fost sursă pentru inaugurarea şi consolidarea heterodocşilor de la Ortodoxie. Am arătat deja cum Filioque este erezia mare, principala şi iniţială iniţiat, care a dus la căderea Bisericii Apusene. Dumnezeu a stabilit lucrarea Să prin operaţiunile Lui create, sau "energiile create", ne arată Augustin. Biserica lui Hristos, învaţă la momentul apariţiei inovaţiilor lui Augustin, că harul este o energie divină, o putere prin care natură noastră muritoare este transformat. Augustin a fost primul care a stabilit harul creat pentru om. Doctrina ortodoxă a harului necreat a fost bine apărată şi de Sfântul Grigorie Palama împotriva lui Varlaam din Calabria, un eretic augustinian. Sfântul Grigorie îl întrebat retoric pe Varlaam, cum poate participa la natură divină, să devină chip şi asemănare al lui Dumnezeu, să devină una întru Sfânta Treime, cum cere şi Hristos la rugăciunea din grădina Ghetsimani, cum mai e posibil să fim îndumnezeiţi, decât dacă harul este o extensie a naturii divine, har necreat, cum şi natură divină este necreată. Credinţă în definiţia lui Augustin a predestinării prevede doar un anumit număr de persoane, selectat de la crearea lumii, ce vor fi salvaţi că cetăţeni ai Cetăţii lui Dumnezeu. Acest lucru poate retrage dintr-o relaţie de sinergie şi de cooperare cu Dumnezeu în lupta împotriva patimilor. Şi în plus, Îl pune pe Dumnezeu că un programator a toate de mai înainte, şi El dispare, pleacă. Acest lucru nu este posibil, când Domnul ne-a spus că mereu va fi cu noi, până la sfârşitul veacurilor şi Îl va trimite şi pe Mângâietorul, Sfântul Duh.
Această teorie a determinat pe mulţi să fie anticipaţi la o ispăşire divină, care este monergista (mântuirea realizată de o singură voinţă sau putere, fără împreună lucrare) şi coercitiv, prin detalii precise de acceptare. Nici unul dintre aceste ultime două forme nu duce la îndumnezeire. Cei care au ales aceste ultime două forme, în loc de a lupta împotriva patimilor, a dat naştere la forme alternative şi eretice ale mântuirii, care sunt, religiile papalităţii şi a protestantismului, o papalitate moderată. În ceea ce îi priveşte pe franco-latini, nu mult timp după ce au căzut departe de noi, pentru că de la adoptarea lor ereziilor lui Augustin, Toma d'Aquino, care se consideră cu adevărat augustinian, în cele din urmă, împreună cei doi, au transformat întreagă Biserica Latine pe teologia lor rituală şi teologică teologie care sunt acum temelia şi piatră de căpătai pe care stau toţi franco-latinii, rupţi fiind de Hristos şi de mântuire. Această a fost punctul de vedere a lui Augustin, pentru o omenire cu totul depravata şi vinovată, ce a necesitat dogmă Neprihănitei Zămisliri. Dintr-o erezie, rezultă altă, şi apoi altă, ducându-se intro spirală continuă, înspre tot mai mare depărtarea de Dumnezeu.
Toma de Aquino a predat doctrina lui Augustin crezând că pur şi simplu preotul după efectuarea în mod corespunzător a dreptul de ritual poate scoate păcatul originar, care îl condamnă pe om, şi astfel să fie eliminate în mod automat şi în totalitate. În reacţie şi opoziţie faţă de această, o a două soluţie a fost formată pentru "păcatul originar." Călugărul augustinian Martin Luther, protestând împotriva ipocriziei din primul punct de vedere (şi ispăşirilor automate preoţeşti, asupra oricui a plătit clerul pentru indulgenţe), botezând populaţia în mod mistic, chiar dacă era considerat eretic, prin experienţă lui a iconomiei divine. Această experienţă a constat în asigurarea că omul poate deveni un pre-justificat şi ales, iar Dumnezeu l-a salvat şi acum îl atrage irezistibil la El, indiferent de relaţia cu biserica sau ce păcate a comis sau va comite, este predestinat prin accepţiunea lui Dumnezeu să moştenească Cerurile. Acest lucru l-a condus pe Luther la dorinţa ce a avut-o a vrut pentru a elimina cartea de Iacov din canonul Scripturii, în care este scris: Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţă poate să-l mântuiască? [Jas. 2:14]. Iar când i-a fost propus să renunţe la gândirea lui Augustin şi să-l scoată din lista de Sfinţi Părinţi, el a spus: Dacă Augustin este eliminat din lista Părinţilor, ceilalţi nu mai valorează aproape nimic. (On the Councils of the Church, Martin Luthers Works, Vol. 41, p. 27.)
În Reformele din secolul al XVI-lea, atât protestanţii cât şi româno-catolicii reformatori au apelat la diferite aspecte ale învăţăturilor lui Augustin pentru a sprijini ideile şi afirmaţiile lor. Franco-latinii îi citează învăţăturile sale cu privire la eclesiologie şi teologie sacramentală, iar protestanţii invocă învăţăturile sale pentru dependenţă creştinului de harul lui Dumnezeu pentru justificare. Martin Luther îl citează mai mult de o sută de ori în comentariul sau asupra Epistolei către Români. Ideile lui Augustin au oferit argumente şi pentru aranjamente politice.
Aprobarea să pentru opresiunile cu care donatiştii converteau oamenii în vremea lor, îl influenţează major pe Augustin pentru dogmă războiului just, o altă erezie, ce va naşte cruciadele, cât şi teoria lui socială, descrisă în cartea să Cetatea lui Dumnezeu, solicită menţinerea ordinii şi ierarhiei în societate. (Ibidem, p. 19.)