Crescut la început ca frate, în obștea unor călugări descinși din stăreția Optinei, monahul Tadei avea să scrie peste ani:
"Dar iată, oamenii prețuiesc mai mult răul decât binele.
Firea căzută!... Cugetă mai lesne răul decât binele. Dar când omul cugetă răul nu are pace, nici liniște - din pricina acestor gânduri.
Cât de mare este căderea noastră! Un dezastru. Înfricoșător! Nu ne putem veni în fire, nici nu putem face nimic de la noi înșine. Noi, îndeobște, nu înțelegem cum ne chinuie gândurile căzute.
Credem că sunt gândurile noastre. Ne chinuie pizma, ura, răutatea. Ea este tiranie peste tiranii. Sufletul nu vrea dar nu se poate izbăvi. De mic se deprinde cu ea, și aceasta prinde rădăcină puternică și adâncă.
Acum trebuie să o smulgem din noi.
Trebuie să te preschimbi în dragoste! Să fii cu desăvârșire liniștit și împăcat.
Nu este ușor, vedeți ce cădere înspăimântătoare este căderea omului?"
*
"Domnul a descoperit Cuviosului Antonie cel Mare raza de acțiune a gândurilor care ne înconjoară.
Și când a văzut, Cuviosul a suspinat: "Doamne, cine poate să treacă de acestea? Și a auzit un glas: "Numai cei smeriți și blânzi." De ei, nici nu se vor atinge acestea. Sunt alipiți numai de pace, de liniște, de razele lucrării dumnezeiești, semn al puterii desăvârșite a lui Dumnezeu. Nu se lipesc de cele rele."
("Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața" - Starețul Tadei de la Mânăstirea Vitovnița, pag. 109-110)
|