[cristiboss56]

<<continuare>>

- Gheronda, ori de câte ori îmi vine un gând împotriva cuiva, aceasta înseamnă întotdeauna că osândesc?

- Nu îţi dai seama în acel moment?

- Uneori nu-mi dau seama imediat.

- Caută să-ţi dai seama cât mai repede de căderea ta şi să-ţi ceri iertare atât de la maica pe care ai osândit-o, cât şi de la Dumnezeu, căci aceasta se face piedică la rugăciune. Osândirea alungă îndată Harul lui Dumnezeu şi aduce răceală în comunicarea ta cu Dumnezeu. Pe urmă cum să te mai rogi? Inima se face gheaţă, marmură.

Osândirea şi clevetirea sunt cele mai mari păcate care îndepărtează Harul lui Dumnezeu mai mult decât orice alt păcat. „Aşa cum apa stinge focul, spune Sfântul Ioan Scărarul, tot astfel şi osândirea stinge Harul lui Dumnezeu"
- Gheronda, tare mai moţăiesc la slujba de dimineaţă.

- Nu cumva ai osândit vreo maică? Tu vezi lucrurile după aspectul exterior şi osândeşti, de aceea moţăieşti apoi în timpul slujbei. Adică din clipa în care cineva osândeşte şi nu înfruntă lucrurile duhovniceşte, începe a se răci duhovniceşte şi îi slăbesc puterile. Şi atunci fie moţăieşte, fie are insomnie.

- Gheronda, cad adeseori şi în lăcomia pântecelui.

- Ascultă, lucrul la care trebuie să iei bine aminte acum este osândirea. Dacă nu vei tăia osândirea, nu te vei putea izbăvi nici de lăcomia pântecelui. Omul care osândeşte, deoarece alungă Harul lui Dumnezeu, rămâne neajutorat şi nu poate să-şi corecteze defectele. Iar dacă nu-şi dă seama de greşeala lui, pentru a se smeri, va avea mereu căderi. Dacă însă înţelege şi cere ajutorul lui Dumnezeu, atunci va veni din nou Harul lui Dumnezeu.

Cel care îi osândeşte pe ceilalţi cade în aceleaşi greşeli

- Gheronda, cum se face că, atunci când judec o maică pentru o oarecare greşeală de-a ei, peste puţin timp fac şi eu aceeaşi greşeală?

- Dacă cineva osândeşte pe un altul pentru o greşeală pe care o face şi nu îşi dă seama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei cade în aceeaşi greşeală, ca să-şi înţeleagă greşeala. Adică Dumnezeu, din dragoste, îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care 1-a osândit. Dacă spui, de pildă, că cineva este avar şi nu-ţi dai seama că ai osândit, Dumnezeu îşi retrage Harul Său şi îngăduie să cazi şi tu în avariţie; şi atunci te pui şi tu pe adunat. Până îţi vei da seama de căderea ta şi vei cere iertare de la Dumnezeu, vor acţiona legile duhovniceşti.

Ca să te ajut, îţi voi spune ceva despre mine. Când eram la Sfânta Mănăstire Stomiu, am aflat despre o colegă de-a mea din şcoala primară că apucase pe o cale greşită şi făcea multe suflete să păcătuiască în Koniţa. Am început aşadar să mă rog să o lumineze Dumnezeu şi să-i dea în gând să urce la mănăstire, ca să-i vorbesc. Am pregătit şi câteva pasaje despre pocăinţă din Sfânta Scriptură şi din scrierile Părinţilor. într-o zi a venit împreună cu alte două femei. I-am vorbit, şi părea că a înţeles. A continuat apoi să vină adeseori împreună cu copilul ei şi aducea lumânări, untdelemn, tămâie pentru biserică. Odată nişte cunoscuţi de-ai mei, închinători din Koniţa, mi-au spus: „Părinte, femeia asta se preface. Aici aduce lumânări şi tămâie, iar acolo jos continuă să păcătuiască cu ofiţerii". Când aceea a venit din nou, am găsit-o în biserică sărutând icoanele. Atunci am început să strig la ea: „Pleacă de aici! i-am spus. Ai pângărit tot ţinutul!...". Ea, sărmana, a plecat plângând. Nu a trecut mult timp şi am început să simt un mare război trupesc. „Ce este asta? mi-am spus. Niciodată nu am avut o astfel de ispită. Ce se întâmplă?". Nu puteam să găsesc pricina. Am făcut rugăciune. Nimic. Atunci am luat-o la deal spre Cămila(Aşa se numeşte un vârf de munte din munţii Pindului, care are forma asemănătoare unei cămile.). „Mai bine să mă mănânce urşii", mi-am spus. Şi am înaintat destul în munte, dar războiul nu mă slăbea. Am scos o secure mică pe care o aveam agăţată la brâu şi mi-am lovit de trei ori piciorul, crezând că prin durere va fugi ispita. Pantoful s-a umplut de sânge, dar nimic! Deodată mi-a venit în minte acea femeie şi cuvintele pe care i le spusesem. „Dumnezeul meu, am spus atunci, eu am trăit acest iad numai pentru puţin şi nu-1 pot îndura, dar această femeie, sărmana, trăieşte continuu acest iad... Iartă-mă că am osândit-o!". Şi îndată am simţit o răcorire dumnezeiască şi războiul trupesc a dispărut. Vezi ce face osândirea?
Dacă trecem cu vederea greşelile celorlalţi, atunci şi Dumnezeu le va trece cu vederea pe ale noastre

- Gheronda, astăzi, la alesul măslinelor, judecam pe unele maici, deoarece vedeam că nu-şi făceau treaba cu atenţie.

- Caută să laşi deoparte judecările şi osândirile, căci apoi te va judeca şi pe tine Dumnezeu. Tu nu pui la un loc cu cele bune nici măcar o măslină puţin stricată?
- Nu, Gheronda, sunt atentă ca să nu pun.

- Dacă şi Hristos ne va alege astfel la Judecată, suntem pierduţi! Dar dacă trecem acum cu vederea greşelile celorlalţi şi nu îi osândim, îi vom putea spune lui Hristos: „Hristoase al meu, pune-mă şi pe mine într-un colţ de Rai!". Vă amintiţi ce scrie în Pateric despre acel monah nepăsător care s-a mântuit pentru că nu osândea pe nimeni? Când a sosit ceasul morţii, era foarte bucuros şi împăcat. Atunci Stareţul său, ca să se folosească părinţii ce se adunaseră de la chiliile de primprejur, 1-a întrebat: „Frate, cum de nu te temi de moarte, de vreme ce ai trăit în nepăsare?". Iar fratele i-a răspuns: „Este adevărat că am trăit în nepăsare, însă de atunci de când am devenit monah, m-am străduit să nu osândesc pe nimeni. De aceea îi voi spune acum lui Hristos: «Hristoase al meu, sunt un ticălos, dar cel puţin am păzit porunca Ta «Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!»". „Fericit eşti, frate, i-a spus atunci Stareţul, căci te-ai mântuit fără osteneală!"(Vezi Patericul cel Mare, voi. I, cap. 3, pf. 51, Ed. Sihăstriei „Naşterea Maicii Domnului", Panorama - Tesalonic, 1994, p. 344.).