<<continuare>>
- Gheronda, în timpul slujbei mă luptă gândurile pentru faptul că o maică nu vine la strană să cânte, o alta cântă încet, și ajung să osândesc mereu.
- Bine, dar nu te gândești că poate acea maică este obosită sau a durut-o ceva și nu a mai putut dormi, și de aceea nu cântă? Cunosc maici care, chiar dacă sunt atât de bolnave încât nu-și pot târî picioarele din cauza febrei, se străduiesc să nu se vadă lucrul acesta, ca să nu li se spună să plece de la ascultarea pe care o fac și astfel să nu o împovăreze pe o altă maică, care să vină în locul lor la ascultare. Aceasta nu te mișcă deloc?
- Mă mișcă, Gheronda, dar nu reușesc întotdeauna să îndreptățesc o maică atunci când se poartă urât.
- Te-ai gândit vreodată că e posibil ca acea maică să se poarte urât ca să-și ascundă virtutea? Eu cunosc oameni care fac înadins neorânduieli și sunt defăimați de aceia care nu se ocupă de ei înșiși. Sau se poate ca o maică să se poarte urât pentru că este obosită, dar se căiește îndată. Tu o osândești, pe când aceea deja s-a pocăit pentru purtarea ei urâtă. în ochii oamenilor este umilită, însă în ochii lui Dumnezeu este la înălțime.
- Gheronda, îmi vine greu să mă pun în situația celuilalt ca să-i găsesc îndreptățire.
- Să-l privești cu durere pe cel care greșește și să-L slăvești pe Dumnezeu pentru că în Ziua Judecății s-ar putea ca Dumnezeu să-ți spună: „Eu, copilul Meu, ți-am dat atâtea, însă tu de ce Mi te-ai purtat fără îndurare?". Să ai o vedere mai largă asupra lucrurilor. Să te gândești la trecutul omului, la prilejurile care i s-au dat pentru a se face mai bun și la avantajele pe care le-ai avut și tu, dar nu le-ai pus în valoare. în felul acesta vei fi mișcat sufletește de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu, îl vei slăvi și te vei smeri, deoarece nu te-ai arătat vrednic de ele. Totodată vei simți dragoste și durere pentru fratele care nu a avut avantajele tale și vei face pentru el o rugăciune din inimă.
Există oameni care săvârșesc crime grozave, dar au multe circumstanțe atenuante. Cine știe cum sunt acești oameni înaintea lui Dumnezeu? Dacă nu ne-ar fi ajutat Dumnezeu, poate că și noi am fi ajuns niște tâlhari. De pildă, un ucigaș a făcut douăzeci de crime, iar eu îl osândesc, dar nu mă gândesc ce trecut a avut. Cine știe câte crime a făcut tatăl său? Câte furturi l-au pus să facă de mic... După aceea, când a fost tânăr, câți ani o fi trăit în pușcării și câte ticăloșii o fi învățat de la alți pușcăriași mai experimentați. Se poate ca el să fi avut ocazia să săvârșească nu douăzeci de crime, ci patruzeci, dar s-a abținut. Pe când eu, cu ereditatea și cu educația pe care le am, ar trebui să fac acum minuni. Am făcut? Nu. Prin urmare, nu am cuvânt de apărare. Dar chiar de săvârșeam douăzeci de minuni - însă puteam face patruzeci - tot n-aș avea cuvânt de apărare. Cu aceste gânduri alungăm osândirea și ne înmuiem inima cea împietrită. Să nu tragem ușor concluzii
- Gheronda, ce anume mă va ajuta să nu osândesc?
- Oare întotdeauna toate sunt așa cum le gândești tu?
- Nu.
- Ei, atunci să spui: „Nu gândesc întotdeauna corect; de multe ori greșesc. Iată, în cazul acesta am gândit așa, dar s-a dovedit că nu aveam dreptate. în cazul celălalt am judecat într-un fel, dar m-am înșelat, și astfel l-am nedreptățit pe celălalt. Așadar nu trebuie să ascult de gândul meu". Fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, a avut cazuri când s-a înșelat în judecata sa. Dacă-și aduce aminte de cazurile când a judecat și s-a înșelat, atunci va evita să osândească. Dar chiar dacă nu s-a înșelat niciodată, ci a avut dreptate, de unde știe intențiile celuilalt? Știe cum s-a petrecut un lucru sau altul? Să nu tragem ușor concluzii.
Și eu, când eram tânăr, osândeam la tot pasul. Pentru că trăiam cu puțină luare-aminte și aveam o falsă evlavie, judecam tot ceea ce mi se părea a fi greșit. Căci, atunci când cineva trăiește în lume puțin mai duhovnicește, poate vedea multe cusururi la ceilalți, și mai deloc virtuțile. Pe cei care cultivă virtutea nu-i poate vedea, deoarece trăiesc în ascuns, dar îi vede pe cei care fac neorânduieli și îi osândește. „Ăsta face așa, ăla pășește așa, celălalt privește așa...".
Știți ce am pățit odată? Am plecat cu un cunoscut de-al meu ca să participăm la Sfânta Liturghie la o mănăstire de la Monodendri, aflată la nouă ore distanță de Konița. Când am intrat în biserică, cunoscutul meu s-a dus la strană ca să cânte, iar eu am intrat în strana din spatele psaltului; urmăream de acolo slujba și psalmodiam încet. La un moment dat a venit o femeie destul de tânără îmbrăcată în negru, s-a așezat lângă mine și mă privea continuu. Mă privea și își făcea cruce. Mă privea și își făcea cruce... începusem să mă tulbur. „Măi, spuneam în sinea mea, ce soi de om o fi și femeia asta? De ce mă privește cu atâta nerușinare tocmai în biserică?". Eu nici pe surorile mele nu le vedeam când treceau pe lângă mine pe drum. Se duceau apoi și se plângeau mamei mele: „M— am întâlnit cu Arsenie(Numele de botez al Starețului.), spuneau ele, dar nu mi-a vorbit!". „Bine, îmi spunea mama, te întâlnești pe drum cu surorile tale și nu le vorbești?". „Oare eu mă uit să văd dacă cea care trece pe lângă mine este sora mea? i-am spus eu. Avem o mulțime de rude(Starețul avea șapte frați. în acea vreme cele trei surori mai mari ale lui își întemeiaseră deja familie.). N-am altă treabă de făcut?". Vreau să spun că la astfel de extreme ajungeam. Să treacă pe lângă tine sora ta și să nu-i vorbești! în sfârșit... De îndată ce s-a terminat Sfânta Liturghie, femeia aceasta în negru s-a dus și 1-a rugat pe preot să-mi spună să merg acasă la ea, deoarece semănăm mult cu fiul ei care fusese ucis în război. Când am ajuns la casa femeii, am văzut fotografia fiului ei. într-adevăr, semănăm de parcă am fi fost frați. Sărmana femeie mă privea în biserică și își făcea cruce ca și cum l-ar fi văzut pe fiul ei. Iar eu îmi spuneam: „De ce mă privește femeia asta astfel tocmai în biserică, fără nici o frică de Dumnezeu?". însă după aceea știți cât de mult m-a schimbat lăuntric această întâmplare? „Ia te uită, mi-am spus, tu să ai astfel de gânduri cum că cine știe ce fel de femeie este de nu se rușinează deloc în biserică..., iar ea, sărmana, își pierduse copilul și era îndurerată!".
Altă dată l-am judecat pe fratele meu care pe atunci era militar. Furierul unității îmi trimisese un mesaj: „I-am dat fratelui tău două bidoane cu untdelemn. Ce s-a întâmplat cu ele?". „Dar el, am spus în sinea mea, aducea acasă soldați și-i găzduiam. Cum de-a făcut asta acum, să ia untdelemn de la armată?". Și îndată, plin fiind de indignare, i-am scris fratelui meu o scrisoare. Iar el mi-a răspuns: „Bidoanele să le ceri de la paraclisierul bisericii din vale!". Acesta trimisese untdelemnul în Konița la biserica din vale, fiindcă era săracă. „Bravo, Paisie! mi-am spus atunci. Cealaltă dată ai judecat-o pe acea sărmană, iar acum pe fratele tău. Altă dată să nu mai judeci pe nimeni!". Vreau să spun că atunci când vedeam că mă înșelam în judecata mea, mă cercetam pe mine însumi: „în cutare situație am spus despre celălalt că a acționat într-un fel, dar lucrurile stăteau altfel. Altă dată am tras o concluzie, dar era greșită". în felul acesta m-am pus pe mine însumi la punct. „Altă dată, mi-am spus, nu vei mai judeca deloc! S-a terminat! Ai mintea strâmbă și pe toate le vezi anapoda. Caută să devii un om corect!". După aceea, când mi se părea ceva strâmb, îmi spuneam: „Cred că altfel stau lucrurile aici, dar eu sunt cel care nu înțeleg bine. Ori de câte ori am pus gândul de--a stânga, m-am înșelat". Am ajuns să-i îndreptățesc pe toți abia când am început să mă scârbesc de mine însumi; pentru ceilalți găseam întotdeauna circumstanțe atenuante și numai pe mine mă judecam. Dar dacă omul nu se supraveghează pe sine, pe toate le tratează cu nepăsare, iar apoi la Judecată nu va avea cuvânt de îndreptățire.