[Ioan_Cezar]

Păi ziceţi foarte bine. Şi uite ce puteţi face: să mergeţi la ora de religie (dacă mai există!) şi să spuneţi copiilor: măi copilaşi, e bine să dăm cezarului ... şi toate celelalte. Puteţi critica din interior anumite practici; din interiorul orei de religie, greşelile noastre. Şi, ca să fiţi crezut, arătaţi-le copiilor cum aţi greşit de mii de ori şi ce aţi păţit după aceea. De pildă, arătaţi-le cum aţi minţit şi ce aţi păţit. Cum v-aţi îmbătat şi ce a urmat. Cum aţi furat şi la ce a dus aceasta. Cum aţi osândit şi care au fost consecinţele etc. Atunci ei vă vor crede.
Dar dacă faceţi ca propriul copil să nu vină la ora de religie şi să nu aibă parte de vreun mărturisitor şi de un critic onest dinlăuntru, atunci vă rămâne doar să criticaţi din afară ceea ce aţi fi putut sluji şi îmbunătăţi tocmai dvs. dinlăuntru, pentru copilul propriu şi pentru mântuirea personală şi a tuturor.
E greu, nu-i aşa? E greu, ştiu, cum să nu fie greu să spargi carcasa care te iubeşte şi care îţi dă zilnic o firimitură de pseudo-pâine... Ajungi să o iubeşti şi tu, cu recunoştinţă mare. Deh, fenomenul Stockholm, treaba cu sclavul îndrăgostit de asasin, boală veche.
De ce vă învăţaţi copiii să devină sclavii minciunii şi ai morţii, bunilor? De ce nu vreţi să îi lăsaţi să fie altfel decât voi? Când ziceţi că îi iubiţi, nu vedeţi cât de mult vă iubiţi pe voi înşivă şi moartea voastră?
Daţi-le şansa să îşi frământe mintea şi cu altceva decât cu obsesiile voastre lumeşti! În ciuda faptului că voi nu puteţi.
Nici eu nu pot învinge obsesia cărnii căzute (din care pleacă toate obsesiile şi pe care se sprijină toată putrejunea), a cărei duhoare îmi cuprinde tot gândul şi mi-l schilodeşte. Dar nu sunt atât de distructiv, încă, încât să nu îmi las copiii să poată ei, probabil, în viitor, ceea ce eu nu am izbutit niciodată.
Sunt sărac. Duhul meu nu are nimic bun. Dar ştiu pe Unul Care e Bogat şi vreau ca urmaşii mei să fie mai bogaţi decât sărmanul lor tată, prin Acela, Unul. Iar acest meşteşug al îmbogăţirii nestricăcioase se deprinde şi la ora de religie, pe care mulţi o blamează atât de urât şi de greşit.