În Duhul lui Dumnezeu toate sunt altfel. În el toate cele ale celorlalți sunt îndreptățite. Toate! Ce am spus? Hristos plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți (Matei 5, 45). Eu îți găsesc ție greșeala, oricât mi-ai spune tu că greșește cutare sau cutare. În cele din urmă greșești în ceva, și-l afli atunci când îți spun. Acest discernământ trebuie să-l dobândiți în viața voastră. În orice trebuie să vă adânciți, să nu priviți doar la suprafață. Dacă nu mergem spre Hristos, dacă nu răbdăm când pătimim pe nedrept, atunci vom fi chinuiți neîncetat. Secretul este să înfrunți împrejurările duhovnicește. Ceva asemănător scrie Sfântul Simeon Noul Teolog: „Pe toți credincioșii, noi, credincioșii, trebuie să-i vedem ca pe unul, și în fiecare din ei trebuie să vedem pe Hristos și să avem atâta dragoste față de el, încât să fim gata să ne punem sufletul pentru el. Nu trebuie să numim sau să socotim pe vreunul rău, ci pe toți să-i vedem, cum am spus, ca buni. Chiar dacă ai vedea pe vreunul tulburat de patimi, să nu urăști pe fratele, ci patimile care-l războiesc. Iar dacă îl vezi tiranizat de pofte și de gânduri greșite, să ai și mai multă milă de el, ca nu cumva să fii și tu ispitit (cf. Col. 6, 1), ca unul ce te afli supus materiei nestatornice”.
Iubirea pentru fratele te pregătește să-L iubești mai mult pe Dumnezeu. Așadar, secretul iubirii către Dumnezeu este iubirea către fratele. Căci, dacă nu-l iubești pe fratele tău, pe care îl vezi, cum este cu putință să-L iubești pe Dumnezeu pe Care nu-L vezi?
Părintele Porfirie
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|