Citind, cugetînd și scriind atât de mult despre Hristos, de când cu topicul acesta, parcă Hristos e acum distinct, separat și departe... Parcă S-a obiectualizat, așa ca și cum vorbele ar pune într-un afară, undeva, ceva... Ca și cum un obiect nou de studiu s-a așezat pe lamela microscopului meu mintal...
Ce să se fi întâmplat, oare?
Cum să-L aduc înapoi, înlăuntru, pe "Eu sunt", când iată că Îl cuget ca "El este...".
Obișnuiam să mă tem când, la rugăciune, "eu sunt" începea să prindă un contur aparte, de nespus, rezonînd tainic cu "Eu sunt"...
Dar acum m-am liniștit. Nu mă mai tem. Eu sunt iar El este...
Să fie aceasta dragostea, să nu fie...
*
Persoanele nu se pot cugeta obiectual, categorial, logicist, științific, filosofic. Nu se pot cunoaște astfel. Principiul Persoanei nu este un concept abstract, zămislit de mintea omului. Nu este o modelare conceptuală, ci un Principiu Ființial. Deși distincte, originale și unice, cu o anumită deosebire/distanță ființială de netopit (Ființa-dintru-început și ființa făcută de El; Creatorul și cel creat; Ziditorul și cel zidit), Persoana și persoana se intercunosc manifestîndu-se reciproc una alteia, fiind vii. Iar conținutul acestei vieți este Dragostea.
|