[cristirg]

-haideti sa mai citim odata ceea ce zice Sfantul Ioan Damaschin in dogmatica:

"Cuvântul lui Dumnezeu, cel care este în sânul lui Dumnezeu şi al Tatălui, cel deofiinţă cu Tatăl si cu Sfântul Duh,s-a făcut fără schimbare trup din Duhul cel Sfânt şi din Maria Sfânta Pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu

-Insuşi Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut ipostasă trupului.fără ca să se schimbe firea Dumnezeirii Lui în fiinţa trupului si fără ca să se schimbe fiinţa trupului în firea Dumnezeirii Lui

-Firea dumnezeiască nu s-a îndepărtat de simplitatea ei proprie, iar firea omenească nici nu s-a schimbat în firea Dumnezeirii, nici n -a devenit inexistentă şi nici din cele două firi nu s-a făcut o singură fire compusă.

-Mărturisim că Hristos este din Dumnezeire si omenire, acelaşi este si se numeşte Dumnezeu desavârsit, si om desăvârşit, din două şi în două firi. Cuvântul Hristos spunem că este numele ipostasei; acest cuvânt nu indică numai o singură natură, pe cea omenească sau pe cea dumnezeiască, ci arată că este din două naturi

-Este evident fiecăruia, însă, că Hristos înainte de unire are o singură fire.
Ceea ce face ca ereticii să rătăcească este faptul că ei identifică noţiunea de fire si ipostasă.

-unirea s-a făcut din două firi desavârsite, din cea omenească si cea dumnezeiască; ele nu s-au amestecat, nici nu s-au confundat, nici nu s-au combinat

-ci prin unire, adică după ipostasă, fără schimbare, fără confundare, fără prefacere, fără împărţire şi fără depărtare. Mărturisim o singură ipostasă în două firi desavârsite a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Afirm ăm că Dumnezeirea şi omenirea au aceeaşi ipostasă şi mărturisim că după unire se păstrează în el cele două firi. Nu aşezăm pe fiecare din firi deosebit si separat, ci unite una cu alta într -o singură ipostasă compusă.

-cele două firi sunt unite una cu alta în chip real într-o singură ipostasă compusă a Fiului lui Dumnezeu si stabilim că se păstrează deosebirea lor substanţială. Ceea ce este creat a rămas creat, iar ceea ce este necreat a rămas necreat; ceea ce este muritor a rămas muritor, iar ceea ce este nemuritor a rămas nemuritor; ceea ce este circumscris a rămas circumscris, iar ceea ce este necircumscris a r ămas necircumscris; ceea ce este văzut a rămas văzut, iar ceea ce este nevăzut a rămas nevăzut. Unul străluceşte prin minuni, iar celălalt s-a supus ocărilor.
Cuvântul îşi împropriază cele omeneşti — căci ale Lui sunt toate cele ale sfântului Lui trup — împărtăşeşte corpului cele ale Lui proprii, potrivit modului comunicării însuşirilor, din cauza întrepătrunderii reciproce a părţilor şi a unirii după ipostasă şi pentru că a fost unul şi acelaşi cel care a lucrat atât pe cele dumnezeieşti cât şi pe cele omeneşti în fiecare din cele două forme cu tovărăşia celeilalte. Pentru aceea se zice că s-a răstignit Domnul slavei, deşi firea Lui dumnezeiască nu a pătimit.

-Unul şi acelaşi a fost Domnul slavei, care a fost prin fire şi cu adevărat Fiul omului, adică om. Cunoaştem că atât minunile cât si patimile sunt ale Lui, deşi acelaşi cu altă natură făcea minunile si cu alta suferea patimile

-Aşadar în ce priveşte modul prin care se deosebesc firile lui Hristos una de alta, adică cu privire la fiinţă, spunem că El se uneşte cu extremităţile: în virtutea Dumnezeirii Sale se uneşte cu Tatăl şi cu Duhul; Dar cu privire la modul prin care sunt unite firile Lui, spunem că se deosebeşte de Tatăl şi de Duhul, de Maica Sa si de ceilalţi oameni. Firile se unesc în ipostasa Lui si au o ipostasă compusă, în virtutea căreia se deosebeşte de Tatăl si de Duhul, de Maica Sa si de noi.

-ipostasa arată individul (persoana) adică Tatăl, Fiul, Sf. Duh

-Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru că ştim că are două firi si o singură ipostasă compusă din cele două, când avem în vedere firile, le numim Dumnezeire si omenire; dar când avem în vedere ipostasa compusă din firi, îl numim când după amândoua firile: Hristos, Dumnezeu si om în acelaşi timp, Dumnezeu întrupat, când după una din părţi: Dumnezeu numai, Fiu al lui Dumnezeu, om numai, Fiu al omului ,Căci unul este cel care este deopotrivă si acela şi acesta; unul existând fără vreo pricină totdeauna din Tatăl,

-Când este, însă, vorba de ipostasă, fie că o numim după cele două firi, fie că o numim după una din părţi, îi atribuim însuşirile celor două firi. Căci Hristos — şi acest nume cuprinde amândou a firile — se numeşte şi Dumnezeu si om, si creat şi necreat, şi pasibil si impasibil.

Când este însă numit după una din părţi, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, primeşte însuşirile firii cu care s-a unit, adică ale trupului, si este numit Dumnezeu pasibil, Domnul slavei răstignit, nu în atât ca Dumnezeu, ci în atât că acelaşi este si om. Şi când este numit om şi Fiu al omului primeşte însuşirile si măririle firii dumnezeieşti: copil înainte de veci, om f ără de început, nu în atât ca om şi copil, ci în atât ca Dumnezeu, care exist ă înainte de veci şi care s-a făcut în vremurile din urmă copil. Acesta este modul comunicării însuşirilor, anume că fiecare fire dă celeilalte propriile ei însuşiri în virtutea identit ăţii ipostasei şi întrepătrunderii reciproce. Potrivit acesteia putem spune despre Hristos: „Acesta este Dumnezeul nostru, care s-a arătat pe pamânt şi cu oamenii a petrecut”, precum si: omul acesta este necreat, impasibil si necircumscris.

-CAPITOLUL VII
Despre singura ipostasa [persoana] compusă a Cuvântului lui Dumnezeu

Spunem deci că dumnezeiasca ipostasă a Cuvântului lui Dumnezeu a preexistat fără de timp şi veşnic, că este simplă, necompusă, necreată, necorporală, nevăzută, impalpabilă, necircumscrisă şi are pe toate câte le are Tatăl, pentru că este deofiinţă cu El; se deosebeşte de ipostasa părintească prin modul naşterii şi prin relaţie, este desavârsită şi nu se desparte niciodată de ipostasa Tatălui, în vremurile din urmă, însă, Cuvântul, fără să se despartă de sânurile părinteşti, a locuit, cum numai El ştie, în pântecele Sfintei Fecioare, în chip necircumscris, fără de sămânţă şi într-un chip incomprehensibil si si -a luat în însăşi ipostasa Lui cea mai înainte de veci corp din Sfânta Fecioară.

Cuvântul lui Dumnezeu era în toate si mai presus de toate, chiar când era în pântecele Sfintei Născătoare de Dumnezeu

-ipostasa Cuvântului, care era mai înainte s implă, a devenit compusă. Compusă din două firi desavârsite, din Dumnezeire şi omenire

-Nu-l propovăduim numai Dumnezeu, lipsit de omenirea noastră, şi nici numai om, lipsindu -l de Dumnezeire. Nu propovăduim două persoane deosebite, ci una şi aceeaşi, şi Dumnezeu şi om în acelaşi timp, Dumnezeu desavârsit şi om desavârsit; în totul Dumnezeu şi în totul om; acelaşi în totul Dumnezeu împreună cu trupul său şi în totul om împreună cu Dumnezeirea Lui mai presus de Dumnezeire. Prin expresia „Dumnezeu desavârsit şi om desavârsit", arătăm deplinătatea si desăvârşirea firilor. Prin expresia „în totul Dumnezeu si în totul om", arătăm unitatea şi indivizibilitatea ipostasei.

-Unul este deci Hristos, o singură persoană si o singură ipostasă a lui Dumnezeu Cuvântul.

-nu este necesar ca firile unite unele cu altele dup ă ipostasă să posede fiecare o ipostasă proprie. Aceasta pentru motivul c ă este cu putinţă ca să se împreune într-o singură ipostasă, fără ca să fie neipostatice si fără ca să aibă fiecare o ipostasă deosebită, ci amândoua să aibă una si aceeaşi ipostasă. Astfel aceeaşi ipostasă a Cuvântului este ipostasa celor două firi, fără ca să îngăduie ca una din ele să fie neipostatică, fără ca să permită să aibă una faţă de alta ipostase deosebite si fără ca să fie uneori a acesteia, iar alteori a celeilalte, ci este totdeauna ipostasa amândurora în chip neîmpărţit şi nedespărţit.

-Trupul lui Dumnezeu Cuvântul nu există într-o ipostasă proprie [PERSOANA OMENEASCA], nici nu s-a făcut o altă ipostasă în afară de ipostasa lui Dumnezeu Cuvântul, ci există în aceea, îşi are mai degrabă ipostasa sa în ipostasa Cuvântului, si nu are o ipostasă care să existe prin sine însăşi [PERSOANA OMENEASCA]. Pentru aceea nici nu este neipostatic si nici nu introduce o alt ă ipostasă în Treime.

- S -a spus de asemenea, că Dumnezeu s-a făcut om şi că omul s-a făcut Dumnezeu — căci Cuvântul fiind Dumnezeu s-a făcut fără schimbare om.


-Cuvântul lui Dumnezeu, cel născut înainte de veci, în afară de timp, din Tatăl, care există fără de început si veşnic împreună cu Tatăl si cu Duhul, în zilele cele mai de pe urmă, pentru mântuirea noastră, s-a sălăşluit în pântecele ei, s-a întrupat si s-a născut din ea fără să se schimbe.
Sfânta Fecioară n-a născut simplu om, ci un Dumnezeu adev ărat.

-Căci însuşi Cuvântul s-a făcut trup, a fost conceput din Fecioară, s-a născut Dumnezeu împreună cu natura pe care a luat-o si care a fost îndumnezeită de El în acelaşi timp în care a fost adusă la existenţă, în aşa fel incât cele trei: luarea naturii noastre, existenţa şi îndumnezeirea ei de Cuvânt s-au intâmplat simultan. Şi în chipul acesta Sfânta Fecioară se înţelege si se numeşte Născătoare de Dumnezeu si nu numai din pricina firii Cuvântului, ci şi din pricina îndumnezeirii firii omeneşti.

-Căci unul este Hristos si una este persoana Lui, adică ipostasa. Şi totuşi are două firi, a Dumnezeirii şi a omenirii Lui.

-