Eu înțeleg așa:
1) Fără Principiul Personal nu putem vorbi despre Ființă și ființare. A fi presupune persoană și persoana presupune a fi.
2) În Actul Întrupării, Fiul lui Dumnezeu, Persoana din Sfânta Treime, Și-a însușit (enipostaziat - a cuprins în Ipostasul Său) firea omenească, așa cum este ea prin însușirile omenești, trupești și sufletești. În acest sens El S-a numit pe Sine Fiul Omului.
Prin aceasta, Dumnezeu Care S-a făcut Om, a deschis posibilitatea ca și persoanele create (noi, oamenii), să devenim dumnezeu după har. Prin El, noi oamenii am enipostaziat (am cuprins în ipostasul nostru creat, de făpturi) însușirile Dumnezeiești: Viața Veșnică, dragostea, lumina, blândețea, adevărul, înțelepciunea și toate "roadele Duhului".
3) Tocmai Principiul Personal face posibil atât Întruparea lui Dumnezeu cât și îndumnezeirea omului, prin Hristos.
Aceasta NU înseamnă, însă că:
a) între Dumnezeu și om va dispărea vreodată distanța ființială dintre Ființa Absolută și noi, făpturile create;
b) omul devenit dumnezeu prin conținutul ființei sale (sfântul), ar deveni vreodată un alt fel de ipostas - în sensul că acest ipostas făptură ar putea deveni vreodată Dumnezeu celorlalte făpturi omenești.
Last edited by Ioan_Cezar; 09.03.2015 at 04:14:36.
|