CAPITOLUL XIII Despre însușirile celor două firi
"Mărturisind că același Iisus Hristos, Domnul nostru, este Dumnezeu desavârsit si om desavârsit, spunem că același le are pe toate câte le are Tatăl, afară de nenaștere și le are pe toate câte le are Adam cel dintâi, afară de păcat numai, adică: corp si suflet rațional si cugetător. Potrivit celor două firi, el are duble însușirile naturale ale celor două firi: două voințe naturale, cea dumnezeiască și cea omenească; două activități naturale, cea dumnezeiască si cea omenească; doi liberi arbitri naturali, cel dumnezeiesc si cel omenesc; si înțelepciune si cunoștință atât dumnezeiască cât și omeneasca. Căci, fiind deoființă cu Dumnezeu și cu Tatăl, voiește si lucrează liber ca Dumnezeu; dar fiind deoființă și cu noi, același voiește și lucrează liber ca om. Ale Lui sunt minunile, ale Lui sunt si patimile."
",... chiar dacă a murit ca om, si chiar dacă Sfântul Lui suflet s-a despărțit de corpul Lui prea curat, totuși Dumnezeirea nu s-a despărțit de cele două, adică de suflet si de corp, și astfel nici unica ipostasă nu s-a despărțit în două ipostase. Căci corpul si sufletul au avut de la început, în același timp, existența în ipostasa Cuvântului, si cu toate că în timpul morții a fost despărțit sufletul de trup, totuși fiecare a rămas, având existența în unica ipostasă a Cuvântului. Astfel, unica ipostasă a Cuvântului a fost si ipostasa Cuvântului si a sufletului si a trupului.
Niciodată, nici sufletul, nici corpul n-au avut o ipostasă [persoana omeneasca] proprie, alta decât ipostasă Cuvântului. Ipostasa Cuvântului a fost totdeauna una și niciodată două. Prin urmare, ipostasa lui Hristos este una totdeauna. Chiar dacă spațial sufletul s-a despărțit de corp, ipostatic, însă, era unit prin Cuvânt."
Last edited by cristirg; 09.03.2015 at 10:34:10.
|