[cristiboss56]

<< CONTINUARE >>


Textul conferinței susținute de Athanasios Rakovalis în cadrul întâlnirii de la București cu titlul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Mărturia unui ucenic”




După încercarea de a vă prezenta măsura duhovnicească a Cuviosului Paisie, îndreptându-ne spre finalul omiliei, aş dori să înfăţişez dragostei dumneavoastră ceva diferit de cele precedente, o profeţie care are legătură cu timpul nostru, şi, cred eu, cu însăşi viaţa noastră. O profeţie pe care am auzit-o cu urechile mele din gura Cuviosului Paisie, acum aproximativ 25 de ani, pe când lumea nu „fierbea” ca acum.
Discutam într-o după-amiază, doar noi doi, în curtea Panagudei, despre diferite subiecte. Trebuie să fi fost în 1991. La un moment dat, îmi zice Stareţul: „Unora le convine să nu existe Grecia… Duşmanii noştri vor să ne sfârtece, iar prietenii să ne strivească… Nu contează… Au oamenii planurile lor, dar şi Dumnezeu le are pe ale Lui. În cele din urmă, interesele celor mari vor fi astfel, încât vor fi nevoiţi să ne ajute. Nu din prietenie sau pentru că aşa este corect, ci pentru că aşa va face Dumnezeu să le fie interesele. Se vor lupta între ei şi nu se vor putea birui unul pe altul şi vor spune: Oraşul (Constantinopolul) nu-l vom lua nici noi, nici voi; îl vom da grecilor. Va intra armata greacă în Oraş fără să lupte. Turcia va fi desfiinţată. Se vor autoproclama stat şi curzii, şi armenii”. Asta întrecea orice închipuire. Dar a spus-o însuşi Stareţul… Mi-am amintit atâtea cazuri din neînsemnata mea viaţă, când mi-a prevestit viitorul. Cel care „vede” viitorul, viitorul neînsemnat al unui om, nu poate oare „vedea” viitorul ţării mele? Mi-am amintit atunci cum ne spunea că Uniunea Sovietică se va desfiinţa: „Lanţurile în care era ţinut poporul au ruginit. Nu mai pot fi folosite… Se va desfiinţa, … comunismul va cădea…”. Şi atunci mi se păreau de neconceput. Uniunea Sovietică era un imperiu puternic, ce controla o jumătate din glob. Era posibil să cadă?, mă întrebam cu oarecari dubii. Şi iată că Stareţul a avut iarăşi dreptate. Iată că iar s-au adeverit cuvintele lui. Nu au trecut mai mult de 10 ani şi cuvintele lui s-au împlinit până la cel mai mic detaliu. Iată că acum îmi prevesteşte dispariţia Turciei şi reluarea Constantinopolului de către greci. Creştinismul se va întoarce la vatra sa ancestrală!!!
Seara mă gândeam la cele pe care mi le-a zis. Bine, zic, noi, grecii care trăim în Grecia, suntem 10 milioane. Populaţia Constantinopolului este mai mare. Şi să ne dea Oraşul, cum îl vom administra? A doua zi am coborât din nou la Panaguda, cu acest gând în minte. Iată ce mi-a spus: „În primul rând, mulţi vor muri inclusiv datorită holerei care va izbucni în Oraş. În al doilea rând, ne vor da doar partea europeană şi o mare parte a populaţiei se va muta în partea asiatică. Gândul îmi spune că vor face aceasta pentru ca strâmtoarea să fie un bun internaţional. În al treilea rând, mulţi se vor boteza şi vor deveni creştini. Cu ajutorul acelora vom conduce Oraşul…”.
După ce am plecat, am început să cercetez subiectul. Iată ce am descoperit. În Turcia există aproximativ 20 de milioane de aleviţi, care mai sunt numiţi bectaşi. Aceştia au adresat deja Organizaţiei Naţiunilor Unite o cerere oficială de a fi recunoscuţi drept religie distinctă şi au solicitat să li se permită să aibă lăcaşurile lor de închinare, întrucât NU doresc să meargă la geamie. Adică nu se consideră musulmani. Care sunt trăsăturile aleviţilor? Simpatie faţă de greci (iunan, de la ionieni), după cum ne numesc în varianta arhaică. Îi citesc şi îi iubesc pe Platon şi pe Aristotel, cred într-o Trinitate, fireşte nu exact ca noi, ortodocşii, dar şi această simplă coincidenţă arată ceva. Cred că aceştia se vor reboteza creştini, după cum a spus Stareţul.
Ne spunea că trăim în vremurile lui Antihrist, însă noi încă nu ne dăm seama de asta. Ne vorbea despre dictatura electronică universală plănuită. Îi vor pecetlui pe oameni ca pe animale, spunea. Ne prevenea să reacţionăm şi să refuzăm această pecetluire electronică, această închisoare. Considera, însă, preocuparea de subiectul în discuţie într-un mod exagerat şi crispat drept o dovadă a lipsei de credinţă şi de echilibru, dar pe de cealaltă parte, nu voia „să închidem ochii” şi să ne facem că nu se întâmplă nimic, nereacţionând atunci când este blamată şi subminată credinţa noastră. Niciuna dintre aceste două poziţii şi atitudini nu-l odihneau. Prefera calea de mijloc. Spunea că cea mai bună pregătire pentru a se opune cineva lui Antihrist este viaţa duhovnicească cât mai profundă cu putinţă. Spunea că în vremea aceea se vor face minuni mari. Va avea omul o sticlă cu ulei, un pachet de făină şi nu se vor termina. Hristos Îşi va ocroti făptura Sa.
Faptul că Părintele Paisie este Sfânt este mărturisit de toţi şi, mai întâi de toate, de Dumnezeu, prin minunile pe care le face prin intermediul său. Nu ştiu dacă noi putem realiza cât de mare este. Pentru mine este MARE. Dar cine sunt eu, ca să aibă valoare părerea mea? Se spune că numai un sfânt poate să înţeleagă pe un alt sfânt. Şi este adevărat. Pentru că înălţimea duhovnicească a sfinţeniei se pierde în înaltul cerului, iar privirea noastră nu ajunge până acolo. Privirea unui alt sfânt, însă, ajunge. De aceea, voi menţiona mărturia Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, făcătorul de minuni şi străvăzătorul, care ne-a fost contemporan nouă şi Cuviosului Paisie. Pe Sfântul Porfirie l-am cunoscut personal. Mi-a vindecat în mod minunat genunchiul drept, nemaifiind nevoie să fac operaţia plănuită. Sfântul Porfirie a spus cândva cu admiraţie unui prieten de-al meu: „Sfinţi ca Părintele Paisie, Dumnezeu arată o dată la 400 de ani…”!!!
Foarte greu acest cuvânt! Foarte mare lauda! Şi, desigur, din gura unui sfânt. L-a înălţat foarte mult pe Părintele Paisie. L-a numărat în rândul unei cete restrânse de sfinţi mari!
Poate că cele care se spun sau se scriu despre Stareţ par unora exagerări. Pentru mine, sunt foarte puţine în comparaţie cu ce a fost Părintele Paisie. Vedem doar vârful aisbergului. Nu cunoaştem partea cea mai mare, ascunsă în marea smereniei sale. Noi am aflat doar cele ce nu a putut el ascunde.
Mulţumesc pentru răbdarea dumneavoastră. Binecuvântarea Stareţului să ne însoţească pe toţi, în toată viaţa noastră.