[Ioan_Cezar]

Afirmaţia că "Hristos a devenit persoană omenească", începînd cu actul Întrupării şi continuînd neîntrerupt cu întreaga Lui Lucrare, este cu totul adevărată şi de o importanţă crucială atât pentru Ortodoxia cât şi pentru Ortopraxia noastră. Pentru mântuire.
Părintele Stăniloae subliniază ca întotdeauna că Hristos ne este nu doar Împăratul şi Domnul, ci şi Învăţătorul şi Modelul nostru. Fratele nostru.
Oamenii nu pot deveni persoane decât aşa cum a arătat Hristos că este Calea, Adevărul, Viaţa. Şi cum anume a arătat Hristos, luînd în Ipostasul Său firea noastră omenească, devenirea noastră întru Fiinţă? Prin tot modul Lui de viaţă caracterizat de o desăvârşită smerenie, de o golire completă de voia proprie (în supunerea desăvârşită faţă de Tatăl, în ascultarea până la moartea pe Cruce), de o supunere a voinţei omeneşti faţă de Voia Tatălui Ceresc.
Rugăciunea din Ghetsimani este momentul în care primim cea mai măreaţă lecţie despre devenirea omului ca persoană. Pricepem că aşa, doar aşa, cu acel mod de a trăi şi a ne ruga, noi devenim persoane.
În acelaşi context, apostrofarea ucenicilor care nu puteau să Îl însoţească la rugăciune, exprimă şi adevărul pedagogic referitor la taina devenirii omului ca persoană.
Apoi, Domnul vorbeşte necontenit despre dragoste. Vorbeşte, punînd dragostea ca valoare supremă, şi totodată arată concret ce înseamnă aceasta. De aceea şi cere, la sfârşit, să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit mai întâi. Dealtfel, acest Mesaj este Mesajul central al Evangheliei, care nici nu putea lipsi din chemarea pe care Dumnezeu o adresează mereu omului şi pe care o regăsim mereu în Vechiul Testament - această mare scrisoare de dragoste a lui Dumnezeu, mereu retrimisă prin prooroci şi drepţi, către oameni.
Înţelegem din taina devenirii lui Hristos ca persoană omenească un lucru cheie pentru noi: nici noi nu putem deveni persoane dacă nu deprindem, precum ne-a învăţat chiar El, comuniunea cu Persoanele Sfintei Treimi. Prin lepădarea voii proprii, prin lepădarea de sine. Nu poat edeveni nimeni vas al Duhului dacă mai întâi nu se leapădă de toate cele ale sale. Prin voia noastră doar omenească, aşadar fără Hristos - fără Duhul Lui lucrător în noi, înţelegem că nu putem nimic face pentru devenirea noastră din indivizi în persoane, din fiinţe solitare şi egotice în evenimente ale comuniunii dintâi.

Toate aceste lucruri, care orientează întreaga noastră viaţă de credinţă, de la idei şi sentimente până la cele mai mici detalii ale faptelor noastre, au în centrul lor lepădarea voii proprii şi urârea de sine, totală, până la deznădejde. Hristos ne arată, prin moartea urmată de Inviere că în iadul deznădejdii creştinul va găsi în sfârşit pe Cel pe Care Îl caută cu atâta dor: pe Dumnezeu. Aceasta însă nu o facem prin moartea cea de la sfârşit, ci prin moartea de fiece zi a tendinţei noastre către nimic.

Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem ce înseamnă a deveni o persoană şi apoi, cu silirea şi dragostea noastră, după puteri, însoţiţi de Mângâietorul, să biruim fiecare piedicile cumplite din noi înşine, mai întâi.
Deie Dumnezeu să devenim cu toţii din indivizi umani persoane, aşa cum El a devenit mai întâi persoană, pentru noi şi pentru a noastră mântuire!