V-ati poticnit in terminologie fiindca s-a abstractizat in exces si s-a uitat realmente esenta.
Daca mai ingaduiti sa mai zic ceva, as incerca o analogie, folosind metafora fierului inrosit in foc.
Inainte de Intrupare, Persoana Logosului divin, a doua Persoana a Treimii are doar fire/natura divina. E spirit pur, fara absolut nimic material, corporal, la fel ca Persoana Tatalui si Persoana Sf. Duh.
In metafora noastra, firea divina a Persoanei la care ne referim, o vom asocia cu focul cel nematerialnic.
Prin Intrupare, aceasta Persoana a doua a Sf. Treimi care pana in acel moment avea doar fire divina, era adica doar foc, isi impropriaza de la Fecioara Maria, ceva ce nu avea , si anume firea umana.
In metafora noastra, vom asocia firea umana cu metalul, fierul.
Dupa Intrupare, vorbind de Logosul intrupat, ne referim asadar tot la O SINGURA PERSOANA, aceeasi, preexistenta din vesnicie, nu alta, nu inca una. Nu s-a adaugat nicio persoana umana . Doar inca o fire/natura cu toate insusirile specifice.
De acum, are doua firi, atat cea divina de pana atunci, cat si cea umana, unite fara amestecare si confuzie IN Persoana Lui din vesnicie, cea de-a doua a Treimii.
In metafora noastra, imaginea este aceea a focului, care unindu-se cu fierul, il face pe acesta din urma sa devina incandescent, sa aiba aceleasi insusiri/puteri ca ale focului, fara ca fierul sa nu mai fie fier, ori focul sa nu mai fie foc.
Firea divina ramane fire divina, iar firea umana ramane fire umana cu trasaturile specifice. Se unesc una cu alta in acelasi Ipostas, fara sa se confunde, fara sa se absoarba/dizolve/anuleze nu-stiu-cum una in alta, fara sa se ambiguizeze prin amestec.
Daca dupa caderea in pacat, nimeni din cei avand fire umana, nu putea nicicum ajunge asemenea Celor Trei cu fire divina (fierul nu putea semana nicicum cu focul), in schimb, din momentul Intruparii, fierul acela unit cu focul, poate lumina la fel ca focul, poate arde la fel ca focul, are toate calitatile focului, desi el ramane tot fier dar nu se mai desparte de foc.
Pe cruce, se stinge doar zgura de rugina si pacate ce nu era a Lui. Se stinge doar fiindca se lasa stins de cei ce nu-i suporta Lumina, dar se aprinde singur mai stralucitor a treia zi, fiindca focul dumnezeirii din El nu poate fi vreodata stins.
Revenind la dilema topicului, daca ar fi sa dam un nume la ceea ce s-a obtinut din unirea firii focului cu firea metalului, ortodocsii i-ar spune fier inrosit in foc sau metal incandescent, adica includ in denumire atat focul, cat si fierul.
In termeni dogmatici, Sf. Ioan Damaschinul zice - ipostasul simpul devenit ipostas compus, din doua firi, nu doua persoane.
Capy si cei care il sustin, spun nu, nu ii putem spune fier inrosit in foc, fiindca ar insemna ca focul s-a transformat in fier sau ca focul s-a stins din cauza fierului. Sau ca fierul fiind una si focul fiind alta, avem doua lucruri, nu unul. Ii spunem doar foc. Nu e fier. Are firea fierului dar nu e fier. E doar foc si cu asta basta. Zic ei.
Tradusa, mirarea din titlul topicului ar suna cam asa - Cum e posibil ca fierul inrosit in foc sa se numeasca fier?
Raspunsul ortodox - nu se numeste simplu doar fier, nici doar foc, ci fier inrosit in foc.
De ce ne priveste pe noi asta? Fiindca focul, de aceea s-a unit cu fierul, pentru ca fierul sa fie ca focul.
Daca focul n-ar fi foc care inroseste fierul facandu-l una cu el, fara confuzie, atunci in vecii vecilor, fierul n-ar putea deveni ca focul.
Va rog sa n-o analizati decat ca metafora. Am incercat o aproximare folosind ceea ce stim pentru a exprima cumva ceea ce ne depaseste.
|