Danutza, fi serioasa, tuturor ne e frica, asa cum cu totzii avem si curaj, si ura si dragoste, si mandrie si pocaintza, si parere de rau si bucuria implinirii... si multe altele...
Dar, parerea mea este ca nu are rost sa luptzi cu frica, fiindca itzi pierzi timpul inutil, adica fie te inrolezi intr-o armata de imbecili si devi in cele din urma un robot potrivit pentru a ucide simtzind chiar satisfactzie, fie iti estompezi simtzurile si devi un ... nesimtzit...
Ca atare, cred ca ar trebui sa-ti fie mai degraba frica si incontinuare, adica sa nu cumva s-o tai sau sa bravezi, ci preocupa-te sa-ti folosesti si sa-ti urmezi chemarea... cu frica cu tot.. ori cu ce sentimente mai salashluiesc in tine...
Itzi spun si eu care m-am luptat cu frica si cred ca am facut rau ca sunt lafel de fricos, poate chiar mai fricos ca in copilarie... si frica izvoraste din multe, asha ca nu cred ca are rost sa astupi izvorul mandriei ca sa scapi de frica, nu, ca acea frica este o frica ipocrita, adica sa nu cumva sa nu fi aplaudat sau luat drept extraordinar de comunitate, de colegi, de public, dar tu aici vorbesti de alte frici... adica cata frunza si iarba... parerea mea ca frica asta ar trebui sa-ti cam fie un prieten speriat dar prieten... pe care de multe ori ar cam trebui sa-l iei in seama... si ascultand ce vrea sa zica... frica... vei dobandi curajul de care probabil cam ai nevoie... eu asha vad problema asta... dar catzi oameni atatea pareri...
-sigur ca bulgardepamant poate ca are dreptate, dar el vorbeste de o anumita frica perfida care sta la panda si ne "fariseaza", si acea tip de frica este specifica mai mult credinciosilor, celor inaintatzi in credintz, calugarilor... asha banuiesc, si nu copiilor ori tinerelor ori laicilor care se confrunta cu alte probleme... dar e bine de tzinut seama ca si aia din mandrie vine la un moment dat sa ne covarseasca... banuiesc, mai stii... :satisfied::hmmm:???
|