Cum s-a ajuns la învârtoșarea inimii? Prin aceea că nu ne interesează, că ne interesează altceva, că atunci când ne rugăm ne vin în minte tot felul de lucruri străine de rugăciune. De fapt, e o lucrare a minții aceasta că poți să faci mai multe lucruri deodată, că nu ești absorbit de cuvintele rugăciunii, că poți să te mai gândești și la altceva. Gândiți-vă, de pildă, la un șofer care conduce o mașină, dacă ar fi atât de concentrat la: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul de n-ar mai vedea nimic, apoi s-ar izbi într-un stâlp sau s-ar ciocni cu altă mașină. E un dar de la Dumnezeu faptul acesta că mintea nu stă la un singur gând. Însă, omul cu cât se îmbunătățește, măcar la rugăciune, în retragere (deci nu în mașină sau în lume), trebuie să-și simplifice cumva izvoarele și dinăuntru și din afară, pentru că noi suntem asaltați și dinăuntru de ceea ce am depozitat în suflet – gândiți-vă, cei care v-ați uitat la necuviințe, la filme necuviincioase, cu ele te întâlnești când te rogi, în loc să-ți vină în minte Dumnezeu în lumina de pe Tabor, îți vin în minte spurcăciunile întunecate de la televizor.
Arhimandrit Teofil Părăian
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|