View Single Post
  #552  
Vechi 12.03.2015, 22:21:17
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Thumbs up Marșul pentru Viață

Anul acesta, Marșul pentru Viață se va desfășura simultan în 60 de orașe din România și Republica Moldova, pe data de 21 martie. Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, se alătură acestui eveniment de apărare și promovare a vieții, prin organizarea Marșului pentru Viață în opt orașe de pe raza eparhiei: Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Bucecea, Săveni și Darabani.
Ne apropiem din ce în ce mai repede de evenimentul pro vita central al acestei perioade din an: Marșul pentru Viață, eveniment care capătă deja o frumoasă tradiție în țara noastră. Un aspect deosebit este faptul că anul acesta Marșul pentru Viață se va desfășura simultan în 60 de orașe din România și Republica Moldova, pe data de 21 martie.
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita, se alătură cu drag acestui eveniment de apărare și promovare a vieții, prin organizarea Marșului pentru Viață în opt orașe de pe raza eparhiei: Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Pașcani, Bucecea, Săveni și Darabani.
Amintim faptul că anul acesta Marșul pentru Viață are tema „Fiecare viață este un dar“ și își propune să evidențieze faptul că fiecare viață umană este unică și are o valoare infinită, iar societatea nu are decât de beneficiat dacă sprijină persoanele cu nevoi speciale și, în particular, dacă sprijină mama să dea naștere atunci când se află într-o situație dificilă. De altfel, ziua de 21 martie a fost aleasă că dată a marșului deoarece este Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down, iar la nivelul Uniunii Europene, dintre copiii diagnosticați cu Sindrom Down, circa 96% sunt avortați.
La Iași, Marșul pentru Viață se va desfășura pe data de 21 martie, de la ora 13:30 pe traseul: Piața Unirii - Colegiul Național Iași - Bulevardul Independenței - Strada I. C. Brătianu - Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ - Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Punctul de oprire va fi în fața Catedralei Mitropolitane, unde vor fi susținute o serie de discursuri ale organizatorilor și ale invitaților.
La Botoșani, tot pe data de 21 martie, începând cu ora 12:00, susținătorii vieții vor pleca de la Biserica „Buna Vestire“ spre Liceul „Mihai Eminescu“, Biserica Rosetti, Pietonalul Unirii, primăria orașului Botoșani, prefectura județului Botoșani, Protopopiatul Botoșani și se vor opri la maternitate.
În aceeași zi, la Bucecea, județul Botoșani, la ora 15:00, marșul va începe de la Liceul Tehnologic Bucecea și va continua spre primăria orașului Bucecea, Centrul Cultural Bucecea. Aici va avea loc o scurtă oprire, apoi se va continua spre Școala Numărul 1, iar oprirea finală va fi la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“.
La Săveni, județul Botoșani, de data aceasta pe 22 martie, de la ora 14:00, Marșul pentru Viață va lua startul de la Protopopiatul Săveni spre Biserica „Sfântul Nicolae“, Spitalul Municipal Săveni, Judecătoria Săveni, Strada 1 Decembrie, Strada Tudor Vladimirescu, Strada Dobrogeanu Gherea. Oprirea finală va fi la Biserica „Sfântul Gheorghe“.
La Pașcani, Marșul pentru Viață va avea loc pe data de 22 martie, începând cu ora 15:00. Locul de întâlnire va fi în centrul orașului, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu“, iar de acolo participanții se vor deplasa până la Biserica „Sfinții Voievozi“. Punctul de final va fi Protopopiatului Pașcani. Aici va fi organizată o proiecție de film cu tematică pro vita, urmată de un dialog între cei prezenți.
Tot pe data de 22 martie, Marșul pentru Viață va fi organizat și la Târgu Neamț de la ora 13:00, pe traseul Liceul „Vasile Conta“ - Bulevardul Mihai Eminescu - Bulevardul Ștefan cel Mare - Casa de Cultură.
La Darabani, județul Botoșani, pe data de 21 martie, de la ora 13:00, participanții la marș vor pleca de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena“, Judecătorie, Parchet, Biserica „Sfântul Nicolae“.
Marșul pentru Viață va fi organizat și la Piatra Neamț, eveniment la care se va implica și Protopopiatul Roznov. Pe 21 martie, de la ora 13:00, marșul va avea loc pe traseul: Biserica „Sf. Spiridon“ de la Spitalul Județean Neamț - Muzeul de Istorie - rond Hotel Central Plaza - Consiliul Județean Neamț - Biserica „Sf. Ioan Domnesc“. La această acțiune sunt implicați și Protopopiatul Roznov, Asociația Tineretul Ortodox Român din Piatra Neamț, Compartimentul Pro Vita Piatra Neamț, Asociația pentru Cultură, Tradiții și Spiritualitate „Leru-i Doamne“, Parohia „Sf. Ioan Domnesc“ din Piatra Neamț, Asociația „Eu cred“ din Bicaz Chei și Asociația Creștin-Ortodoxă „Mama Olga“.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote