Citat:
În prealabil postat de cristirg
- mergem pe textul din Sfantul Ioan Damaschin,nu pe interpretarea noastra,nu pe ce ne debiteaza mintea
|
Frate, aș dori să mă urmărești puțin și, dacă la sfârșit vei gasi că are sens ce îți spun acum, folosește-te și pe viitor.
Orice text este un stimul care pune în mișcare mintea cititorului. În funcție de starea minții cititorului, textul va căpăta un înțeles sau un altul, va fi oglindit în mod subiectiv, personal de fiecare cititor, va fi modelat cu mijloacele personale.
Așadar, în lectură orice text este prelucrat, procesat personal/subiectiv - altfel spus e interpretat.
În activitatea de lectură se petrece o întâlnire (o comunicare) între "obiect" sau stimul (textul) și subiect. Înțelesul unui text, prin urmare, depide atât de text cât și de persoana care lecturează. Întâlnirea cu textul este mereu o relație. Cititorul se manifestă dinamic, interpretînd. Textul e unul, interpretările sunt nenumărate.
Dovada o avem chiar aici pe topic. Aceleași fraze, aceleași texte, aceiași autori - dar ce diferențe între înțelegerile noastre! Deși ne-am format, cumva, în două tabere opuse, nici între noi cei din același grup nu avem interpretări identice. Ba chiar, lucru cu totul firesc, nici măcar fiecare nu are exact aceleași interpretări mereu, de-a lungul timpului, ci apar uneori nuanțe mai fine sau mai accentuate. Altminteri nici nu ar fi posibil ca vreun om să își schimbe vreodată un înțeles momentan! Ar încremeni într-o interpretare, în ciuda schimbării neîncetate a tot ce este în el sau în jurul lui. Ar muri.
Apropos de persoană, tocmai asta se neglijează masiv, ca și în cazul credinței: persoana și credința nu sunt obiecte fixe, nu sunt blocuri de granit, nu sunt bări de oțel. Ci sunt procese ale devenirii, sunt fluxuri tainice cu caracter procesual. A încremeni într-o ipostază anume înseamnă a muri sau, altfel zis, a nu trăi personal. Persoana este un proces de devenire. O devenire întru Ființă. Care e infinită, de necuprins cu mintea.
Doamne ajută!