View Single Post
  #4  
Vechi 13.03.2015, 22:23:53
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.330
Implicit

A treia treapta si schimbare de vârsta, care face dintr-un tânar un barbat duhovnicesc, este staruinta în rugaciune: ea este a celor înaintati. Iar rugaciunea se deosebeste de cântare ca barbatul desavârsit de tânarul si baietanul, ca trepte deosebite pe scara pe care pasim.
La aceasta se adauga a patra treapta si schimbare de vârsta duhovniceasca. Aceasta este a batrânului si celui albit la par si consta în atintirea neabatuta a privirii, care este proprie celor desavârsiti. Aici calea s-a ispravit si scara a luat sfârsit.
Deci acestea fiind astfel orânduite si hotarâte de Duhul, nu e cu putinta copilului sa se faca barbat si sa urce la treapta batrânului albit altfel decât începând de la prima treapta, precum am zis, ca pasind bine prin cele patru trepte sa se înalte la desavârsire. Iar începutul înaintarii spre lumina pentru cel ce vrea sa se renasca duhovniceste este micsorarea patimilor, sau pazirea inimii. Caci altfel este cu neputinta sa se micsoreze patimile. În al doilea rând vine staruirea în cântare, caci patimile fiind domolite si micsorate prin împotrivirea inimii fata de ele, dorinta împacarii cu Dumnezeu aprinde mintea. Astfel mintea întarita izgoneste prin loviturile trezviei gândurile ce sufla la suprafata inimii. Si iarasi se daruieste luarii aminte si rugaciunii celei de a doua. În aceasta vreme se dezlantuie întarirea duhurilor si suflarile patimilor tulbura adâncul fara fund al inimii. Dar prin chemarea Domnului Iisus Hristos se mistuie si se topesc de acolo ca ceara. Însa ele tot nu se linistesc, ci, scoase de acolo, aprind prin simturi suprafata mintii. De aici mintea le scoate repede si îndata simte pacea. Dar sa scape cu totul si sa nu mai trebuiasca sa lupte, este cu neputinta, caci acest lucru este propriu numai celui ce a ajuns la barbatul desavârsit, care s-a retras cu totul din lume si staruie neîncetat în paza inimii. De la acestea cel ce ia aminte se înalta treptat la întelepciunea parului alb, sau la treapta vederii, lucru care e propriu celor desavârsiti.
Mintea încalzita de dorul lui Dumnezeu, nu mai acorda atentie gândurilor straine de El. Inima nu se mai îngusteaza prin placerea pentru lucrurile marginite la care se refera aceste gânduri, ci se încalzeste de dragostea lui Dumnezeu cel nesfârsit si îi cânta cu foc. Dar înca n-a ajuns la vederea lui Dumnezeu Cel infinit, la linistea constiintei prezentei Lui. Patima margineste vederea în adâncimea fara sfârsit a Lui. Caldura cântarii poate dezlantui ti ea patimile care acopera abisul inimii în care se vede nesfârsirea dumnezeiasca. Ele mai încearca prin simturi sa tulbure mintea, dar nu mai pot tulbura adâncul ei, ci numai suprafata ei si pentru scurt timp. Dar chemarea numelui lui Iisus largeste vederea, caci prin umanitatea lui Iisus se poate privi la infinitatea dumnezeirii Lui.
Dupa ce a ajuns câte putin la nepatimire si prin aceasta la obisnuinta privirii în adâncul cel fara fund al inimii si prin ea în abisul dumnezeiesc, poate sa se ocupe si cu cântarea si poate cauta si la întelesurile lucrurilor, caci nu mai este ispitit de ele la ramânerea la ele, ca la singura realitate, deci la pacat. Dar a începe cu ele, înainte de dobândirea nepatimirii, care îngusteaza mintea alipind-o la cele marginite, înseamna a face primul si al doilea fel de rugaciune si a fi ispitit la pacate, adica la alipirea de ele si la uitarea lui Dumnezeu.
Deci cel ce împlineste acestea la vreme potrivita si cu buna rânduiala, poate, dupa alungarea patimilor din inima, sa staruie si în cântare si sa se apere si de gândurile trezite prin simturi si de tulburarea de la suprafata mintii; de asemenea poate sa caute cu ochiul trupesc si cu cel al mintii – pentru ca si de aceasta e nevoie – la cer si sa faca rugaciune curata întru tot adevarul. Dar aceasta numai din când în când si câte putin, din pricina vrajmasilor ce întind curse în vazduh. Caci numai acestea se cere de la noi: sa fie inima noastra curatita prin supraveghere. Fiindca de e radacina sfânta, e vadit ca vor fi si ramurile» (Romani 11, 16) si rodul. Dar cel ce îsi ridica ochiul si mintea la cer si vrea sa-si închipuie niscai lucruri gândite cu mintea (inteligibile) în afara de modul în care am grait, oglindeste mai degraba idoli decât adevar. Caci câta vreme inima este necurata, a doua si prima luare aminte nu poate înainta, fiindca precum la zidirea unei case nu punem întâi acoperisul, apoi temelia (aceasta e cu neputinta), ci dimpotriva întâi temelia, apoi zidirea si la urma acoperisul, asa trebuie sa gândesti ca e si în acestea. Caci întâi ne pazim inima si ne micsoram patimile din ea si prin aceasta punem temelia duhovniceasca a casei; apoi respingem suflarea duhurilor rele, rascolita prin simturile din afara, prin a doua luare aminte, si asa scapând repede de razboi, ridicam zidurile peste temeliile casei duhovnicesti. Apoi, prin atintirea noastra desavârsita spre Dumnezeu, sau prin retragerea în sine, întindem acoperisul casei si asa desavârsim casa duhovniceasca în Hristos Iisus, Domnul nostru, caruia se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote