3
Altfel spus, PE CINE INCOMODEAZĂ ORA DE RELIGIE?
În emisiune au fost un preot, un profesor de drept constituțional, un politician fost ministru al învățământului, un politician parlamentar ateu, un jurnalist, un profesor ateu.
SINGURUL incomodat de ora de religie a fost POLITICIANUL ATEU!
Deși teoretic de aceeași parte, dl. Emil Moise și politicianul Remus Cernea s-au distanțat gigantic atât prin argumentație cât și prin poziția față de ora de religie.
Dl. Moise a declarat repetat că nu este împotriva orei de religie. Că nu vrea scoaterea ei din școală. Că va sprijini pe cei al căror drept la educație religioasă este încălcat.
Nu sunt naiv, încât să cred neapărat aceste afirmații.
Până la urmă, dacă îți educi copiii astfel încât să se simtă „traumatizați” de simbolurile religioase ale altor copii – icoane, crucifix, amulete etc. – este limpede că definiția toleranței este, pentru tine, una foarte specială.
Dar, dincolo de doza naturală de neîncredere, dacă ne uităm la afirmații, la argumentație, la atitudine, putem spune că dl. Emil Moise, cel puțin la această emisiune, nu a fost împotriva orei de religie.
Cel care a fost TOTAL ÎMPOTRIVĂ a fost politicianul ateu Remus Cernea.
Care nu a avut argumente împotriva orei de religie, dar a avut în schimb un discurs politicianist – adică manipulator și incorect – atât împotriva preopinenților, cât și împotriva Bisericii Ortodoxe și Ortodoxiei CA ÎNTREG.
Ceea ce, după definițiile Tribunalului de la Nurenberg, ale Curții de la Haga, ale Curții Europene etc. ESTE RASISM!
A ataca pe cineva datorită religiei sale este rasism.
A ataca o religie in corpore este rasism.
A ataca un cult in corpore este rasism.
Că un oarecare frustrat, lipsit fie de cunoștințe elementare, fie de bunul simț elementar, insultă public in corpore catolicismul, mozaismul, hinduismul etc. este o problemă. Că un oarecare nu înțelege deosebirea dintre disputa civilizată și atacul rasist este o problemă.
Dar când un PARLAMENTAR, când UN POLITICIAN are public o atitudine rasistă față de o religie, față de un cult, față de o cultură, față de o comunitate, situația este EXTREM DE GRAVĂ.
Atunci când părintele Necula i-a catalogat AFIRMAȚIILE – nu persoana!!! – într-un mod negativ (ceea ce Remus Cernea a făcut repetat cu afirmațiile celorlalți), politicianul ateu nu doar că s-a dat „atacat”, dar a replicat prin incalificabile atacuri la adresa religiei preopinenților. A nu accepta părerea lui Remus Cernea sau, și mai grav!, a o contrazice sau ataca în vreun fel înseamnă, după acest politician „INTOLERANȚĂ ORTODOXĂ”.
Dacă poziția critică față de afirmațiile politicienilor înseamnă „intoleranță ortodoxă”, ar însemna că avem mare nevoie de această „intoleranță”, că doar prin ea vom ajunge să scăpăm de credulitatea alegătorilor și mizerabila clasă politică actuală.
Doar că nu este vorba de intoleranță!
Este vorba de discernământ din partea noastră și de manipulare politicianistă din partea celor ca Remus Cernea!
Atunci când dl. Emil Moise întrerupea vorbitorii și le ataca părerile nu doar cu un limbaj mult mai dur decât o făcuse părintele Necula, ci și pe un ton ridicat și agresiv, politicianul ateu Remus Cernea a tăcut. Nici măcar o dată nu a spus că ceea ce face dl. profesor de filosofie este „INTOLERANȚĂ ATEE”!
Această dublă măsură a fost vizibilă și în propria lui atitudine.
Politicianul ateu Remus Cernea, ca orice politician român corupt (cel puțin la nivelul moralității personale), consideră absolut normal să denigreze oamenii, să le atace convingerile și credințele religioase, dar se dă atacat de moarte la orice critică adusă spuselor sale.
Acest fapt este tipic pentru cei mai mulți dintre politicienii români, din păcate. Și este evident că afirmațiile insultătoare la adresa BOR, cu tot caracterul lor puternic rasist și intolerant, nu vor avea nici măcar una din consecințele firești într-o țară democratică.
Dar, pe de altă parte, ne arată cine și de ce este împotriva orei de religie.
Last edited by Parascheva16; 13.03.2015 at 23:23:58.
|