4
România are o datorie externă gigantică.
Românii pleacă din țară în masă.
Pădurile se taie masiv, țara se deșertifică.
Se plătesc taxe de drum și de pod, se plătesc accize la combustibil, se plătesc roviniete și alte impozite pentru drumuri, iar drumurile sunt mizerabile.
Corupția statului este gigantică.
Tot ce face bani în România intră pe mâna străinilor.
Cum puterea politică este pe bani, iar banii din România sunt ori ai străinilor, ori controlați de ei, România este pe mâna străinilor.
Alegerile sunt doar o păcăleală pentru public.
Unele marionete – aka politicieni români, atei sau nu – intră în pușcărie pentru o vreme, dar puterile corupției din spatele lor stau neclintite.
Românii se ridică, legal și legitim, împotriva corporațiilor și sunt bătuți și terorizați de jandarmii plătiți de ei, în țara lor.
Săracii sunt închiși pe 10-15 ani pentru că au furat să nu moară de foame, copiii de politicieni, politicienii și asociații lor ucid oameni pe trecerea de pietoni și scapă rapid.
Și lista poate continua la nesfârșit.
Pentru toate aceste probleme uriașe VINA O POARTĂ CLASA POLITICĂ!
Și oamenii au început să-și dea seama.
Până acum corupta și trădătoarea clasă politică s-a ascuns în spatele „instituțiilor”, „instituțiilor statului”, „statului” și altor termeni înșelători.
Dar nu există un personaj numit stat care să pună taxele și impozitele nemernice, ilegale, neconstituționale și criminale prin care sunt jefuiți cetățenii – CLASA POLITICĂ le pune.
Nu există un personaj numit stat care să vândă subsolul țării unor corporații străine criminale – CLASA POLITICĂ îl vinde.
Nu există un personaj numit stat care să facă mârșave afaceri cu autostrăzile și drumurile patriei – CLASA POLITICĂ le face.
Etc., etc., etc.
Vinovatul pentru situația României este clasa politică.
Și oamenii au început să înțeleagă.
Oamenii au început să privească spre candidații real independenți.
Oamenii au început să renunțe la vot și să se gândească la alte mijloace pentru a-și recupera țara.
Oamenii încep să lupte în justiție pentru drepturile lor și încep să nu mai accepte să fie călcați în picioare.
Oamenii trebuie manipulați!
Și, da, s-a reușit ceva la ultimele alegeri.
S-a izbutit promovarea unui alt „salvator al țării” – din nou! – și oamenii au fost din nou păcăliți că „și-au luat țara înapoi”.
Deși totul a rămas la fel.
Da, s-a regizat spectacolul cu DNA, prin care toți cei care nu sunt corupți de cine trebuie sunt înlăturați, alături de câțiva „sacrificați” de serviciu.
Deși totul rămâne la fel.
SITUAȚIA ROMÂNIEI RĂMÂNE ACEEAȘI – SE ÎNDREAPTĂ SPRE DISTRUGERE!
Și vina este, clar, a clasei politice.
A d-lui Remus Cernea și colegilor lui.
Care, nu degeaba, nu sunt preocupați de salvarea țării, de renegocierile cu FMI, de drumurile distruse, de oamenii distruși, de toată suferința unui neam întreg!
Nu, ei sunt preocupați de delfini, minorități sexuale și ora de religie!
Cică!
Este evident că pe nici un politician român nu îl preocupă de fapt delfinii. Altfel ar fi lucrat în domeniu, nu în politică. Este evident că pe nici un politician român nu îl preocupă de fapt minoritățile sexuale, decât în măsura în care ține de una, și nici măcar atunci. Banii și puterea vorbesc pentru politicieni! Numai acestea sunt auzite, de fapt, de ei. Ca urmare, nici ora de religie nu contează pentru politicieni.
Dar dezbinarea, da!
Rostul ilegalei și neconstituționalei hotărâri a Curții… Constituționale a fost acela de a stârni cât mai multă tulburare, cât mai multă dezbinare.
A fost acela de ai împărți pe români în tabere adverse, pro și contra orei de religie, pe termen lung.
După principiul „dezbină și stăpânește”.
Dovezi, multe, ne-a adus politicianul ateu Remus Cernea în această emisiune.
Pentru că un politician cu un minim simț democratic, și cu atât mai mult unul care se dă mare luptător pentru libertate și democrație, în fața unui procent de 90% ar fi renunțat la lupta împotriva orei de religie.
După cum bine a spus Patriarhia, această înscriere a avut valoare de referendum. Cu toate că 300.000 de copii nu au părinții în țară, 90% dintre elevi au fost înscriși la ora de religie. Și înscrierile continuă pentru cei din străinătate, evident.
Dacă politicianul ateu Remus Cernea ar fi un om al democrației în fața unui asemenea vot național – pentru că a fost un vot național – ar fi renunțat la încercarea de a impune înlocuirea orei de religie cu una de etică sau altceva asemănător.
DAR!!!
Cu o nonșalanță tipică politicianismului totalitarist – atât de frecventă în România, din păcate – ateul Remus Cernea a spus că nu este interesat de ceea ce vor românii. El știe mai bine ce le trebuie și va lupta mai departe să le calce în picioare voința, să le calce în picioare alegerea, să desființeze ora de religie.
Cu toate că până și Franța, singurul stat ateu din Uniunea Europeană, asigură cadrul legal pentru educația religioasă! Cu toate că în toate celelalte state europene există ora de religie – și chiar două – și în multe țări de frunte, inclusiv în Suedia, aceasta este obligatorie. Acolo nu se mai crede că religia îl face pe om înapoiat, așa cum, rasist și intolerant, declară politicianul ateu Remus Cernea.
Este evident după această emisiune că dl. Moise Emil a fost în tot ce s-a întâmplat doar un pion folosit de politicieni în jocurile lor.
Câtă vreme nu aveau nevoie de el nu a fost băgat în seamă deloc.
De cum le-a venit unor „strategi” ideea că se poate manipula astfel poporul, a căpătat un sprijin ce i-a depășit toate speranțele.
Când va veni vremea, îl vor înlătura cum l-au înlăturat și pe Pătrășcanu, cum au înlăturat și alți pioni folosiți „la moment”.
Profesorul de filosofie Emil Moise, cu obsesiile sale religioase, le-a oferit politicienilor un pretext foarte bun pentru o tulburare care să-i țină pe români departe de problemele reale, departe de apropierea tot mai războiul ce bântuie deja în țări vecine (Ucraina, Rusia, Turcia…), departe de problema fundamentală și cumplită a unei clase politice care vinde și distruge sistematic România.
Tot scandalul a fost stârnit nu pentru că incomodează pe cei mari ora de religie, ci pentru că li s-a părut un bun pretext pentru un scandal care să-i dezbine pe români. Astfel încât să fie stăpâniți, mai departe, de aceeași clasă politică.
Până la distrugerea României.
După vechiul principiu „devide et impera” („dezbină și stăpânește”).
Doar că inițial acest principiu era aplicat țărilor și triburilor dușmane, nu propriilor cetățeni.
Acum îl avem însă pe d-l Remus Cernea, îi avem pe colegii săi de Parlament, îi avem pe ceilalți politicieni, care știu să aplice principiul pe noi, cetățenii unei Românii nefericite, chinuit, torturate. Datorită acestei clase politice.
Uite că, în ciuda încercării voastre, nici nu ne-am dezbinat, nici nu am uitat de unde izvorăște răul în România.
Dimpotrivă, prin ceea ce s-a întâmplat românii au făcut un pas înainte în unitate. Și încă unul în înțelegerea profundei imoralități și corupții a clasei politice.
Părerea mea!
Mihai-Andrei Aldea
|