În 12 martie 2015 s-au împlinit 74 de ani de când Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian, al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii „Sfânta Ana“ Rohia. La biserica mănăstirii Rohia a avut loc joi, 12 martie, un moment aniversar la care au participat numeroși credincioși.
La acest moment aniversar, emoționant și important din viața Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian, în biserica Mănăstirii „Sfânta Ana“ Rohia a avut loc joi, 12 martie, o slujbă de Te Deum, săvârșită de Preasfințitul Justin Sigheteanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru cei 74 de ani de viețuire monahală ai Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian. Au fost prezenți viețuitorii Mănăstirii Rohia, consilierii eparhiali, autorități locale și județene, credincioși și un grup de 35 de persoane din Plopiș, rudenii după trup ale IPS Arhiepiscop Justinian.
În numele Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și a celor prezenți, PS Episcop Iustin Sigheteanul a adresat un cuvânt prin care a evocat personalitatea, viața duhovnicească și rolul Înaltpreasfințitului Justinian în viața Mănăstirii Rohia și a Bisericii, conform celor precizate de arhim. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii Rohia.
La rândul său, IPS Arhiepiscop Justinian a adus un cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, colaboratorilor cu care a lucrat și lucrează, și a făcut și o pioasă amintire față de toți viețuitorii și stareții din această mănăstire și o rememorare a evenimentelor grele din istoria Mănăstirii „Sfânta Ana“ Rohia. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian a oferit tuturor celor prezenți, cărți și iconițe.
„Așa cum Patriarhul Avraam a ascultat de glasul lui Dumnezeu care i-a spus: «Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu» (Fac. 12, 1), așa a ascultat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian, în 12 martie 1941, glasul lui Dumnezeu care l-a chemat pentru a-L sluji. Timp de 32 de ani a slujit ca viețuitor și stareț al Mănăstirii Rohia care i-a devenit casă și iubire netrădată pentru toată viața, unde a creat o atmosfera duhovnicească după toată rânduiala monahală, a pus bazele unei biblioteci inestimabile și a apropiat mulți intelectuali de mănăstire și de Biserică“, a spus arhim. Macarie Motogna, egumenul Mănăstirii Rohia.
În anul 1973 a fost ales episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, iar din 1990 a fost ales ca primul episcop al reînființatei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|