[Ioan_Cezar]

"Nu este omul cel dinlăuntru, precum este cel văzut.
Căci măcar că vorbesc despre sfinţenie, cugetarea urâtelor patimi este în mine ziua şi noaptea.
Şi măcar că ridic în slăvi curăţenia prin graiurile mele, totuşi în inima mea mă gândesc la necurăţenie.
Vai mie, ce fel de judecată îmi este gătită! Pentru că numai chip de sfinţenie am, iar nu şi putere.

*

Îl cert pe cel bolnav, în timp ce eu sunt mai bolnav ca dânsul.
Doctor al patimilor vreau să mă fac eu, ticălosul, şi iată că eu însumi mă dau lor robit.
Luminează-mi Doamne, ochii inimii, ca să-mi cunosc mulţimea patimilor.

*

Plângeţi-mă, lucrători înfrânaţi, pe mine, care sunt îndărătnic şi îndrăcit cu păcatele şi iubitor de dezmierdări!
Plângeţi-mă, cei miluiţi, pe mine, care L-am amărât pe Cel care m-a miluit!
Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit cele bune şi aţi urât cele rele, pe mine, care am iubit cele rele şi-am urât cele bune.
Plângeţi-mă cei cu viaţa îmbunătăţită, pe mine, cel care numai cu chipul sunt îmbunătăţit, dar cu faptele sunt pătimaş şi nebăgător de seamă.

Plângeţi-mă, cei care aveţi blândeţe, pe mine, cel care sunt străin de blândeţe.
Plângeţi-mă, cei smeriţi şi curaţi cu inima, pe mine, cel îngâmfat şi mândru şi necuviincios.

*

Rugaţi-vă, Sfinţi ai lui Dumnezeu, pentru sufletul meu înviforat!
Întru ceea ce puteţi, Sfinţi ai lui Dumnezeu, ajutaţi-mi!"