Plânsul de miercuri seara
Deopotrivă și întocmai cu îngerii, Te sârguiești să mă faci, iar eu, întru răutate, pe mine mă micșorez!
*
Nimic fiind, mă socotesc în sine-mi că sunt ceva. Mințind, de-a pururea împotriva celor mincinoși strig.
Întinez biserica trupului meu cu gânduri și cu fapte curvești, iar eu împotriva curvarilor propovăduiesc.
Judec pe cei ce greșesc, fiind eu însumi plin de greșeli.
Judec pe dosăditori și furi, însumi fiind fur și dosăditor.
*
Către cei credincioși numai înțelept mă socotesc pe mine, iar pe cei fără de minte și neînvățați ca pe niște dobitoace îi defaim.
Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc.
Când gândesc să fiu cinstit, mă disprețuiesc.
Dacă mi se cere să fiu drept mă răzvrătesc, iar când mi se spun cele adevărate, urăsc.
Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii, iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc.
Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic și, nevrednic fiind, cinste cer.
Nu voiesc a mă osteni. Dacă nu-mi slujește cineva, mă mânii pe el.
Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos și în cinste, îl vizitez.
Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea.
*
Petrecînd în păcate, vreau să fiu socotit un drept.
Și ce răspuns pot să dau pentru toate acestea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit! Dar nici lui Adam nu i-a folosit un astfel de răspuns!
Sau poate vreau să mă îndreptățesc cu ispita lui Cain?
Dar nici el n-a scăpat de a Domnului dreaptă hotărâre.
|