Cătălin, poți vedea și alte detalii în postarea de mai sus.
Deocamdată uite fragmentul acesta:
Căci persoana umană nu este dată în ea însăși, ci în Hristos. „Personalitatea” omului îi este încredințată omului din afara lui. De aceea putem vorbi în acest caz de „transcendența” omului, care nu este doar în raport cu restul lumii create, ci și față de sine însuși, față de „natura” sa.
Rezumând afirmațiile de mai sus, se poate spune că, în cazul omului, persoana apare și crește în interiorul unei relații cu o altă persoană. Dacă persoană nu este în mod propriu decât Dumnezeu, omul devine persoană în măsura în care participă la Dumnezeu. În plus, dacă identitatea personală este marca umanului, atunci în Hristos umanul este realizat în cel mai înalt grad, întrucât natura umană se identifică, adică se recunoaște în mod deplin în ipostasul Fiului. Din acest motiv, nu se poate vorbi de persoană decât în cazul lui Dumnezeu și al omului. Caracteristic pentru om este că acesta devine persoană prin asemănarea cu modelul său.[17]
|