[vsovivivi]

Cel mai important lucru pentru mântuire este să ajungem la discernere, la deosebirea, la separarea prin post între plăcerea rea şi plăcerea cea bună ca nu cumva să le confundăm mereu sau să trăim exact invers toate plăcerile lăsându-ne astfel păcăliţi şi înşelaţi în credinţă ca să făptuim ispita pentru ca să ne fericim ca proştii la nesfârşit iubind plăcerea cea rea şi urând cu pismă şi răzbunare plăcerea cea bună!

Deosebirea a făcut-o însuşi Creatorul şi Tatăl Ceresc atunci când i-a deosebit pe cei în care îşi găsea plăcerea cea bună faţă de ceilalţi în care vedea plăcerea cea rea... spunând: ''El este fiul Meu prea-iubit întru Carele am binebvoit şi în Care îmi găsesc toată plăcerea Mea... de El să ascultaţi!'' adică celor ce postesc şi se pocăiesc şi vor să-şi îndrepte viaţa şi s-au adunat la sfântul Ioan Botezătorul ca să îi spele şi să-i boteze cu apă le-a grăit din Cer, din Nor ca să nu se mai lase înşelaţi de omul cel rău şi ipocrit şi făţarnic şi de satana, şarpele cel mincinos şi amăgitor şi foarte rău, ispititor şi viclean împreună cu acoliţii lui cei prefăcuţi şi vicioşi şi corupţi până-n măduva sufletului lor.

Deci postul înseamnă nu numai rugăciunea pentru a putea posti ci mai ales lucrarea deosebirii între plăceri prin discernământul duhovnicesc astfel încât plăcerile cele bune trebuie pe viitor trăite prin iubire şi sfinţite întru ascultare şi simţite tainic în timp ce plăcerile cele rele trebuie osândite şi evitate şi smulse definitiv din viaţa creştinului, treptat.

Plăcerile cele rele sunt pofta lacomă de curvie şi desfrânări dorite din pricina necredinţei şi pentru slava deşartă a banilor şi păcatelor ca la umbra lor să trândăveşti şi să aperi cu ură şi mânie mândria numelui tău privilegiat de persoană ipocrită ce-l ispiteşte pe Dumnezeu dându-se drept şi sfinţişor înaintea Lui şi lăudându-se cu puterea de a face rău şi de a se răzbuna şi de a viclenii fără ruşine ispitind fecioarele că cică ar vrea el sminţişorul smerit şi deznădăjduit să se molipseacă de la ele de Har şi de Dar... când colo nu vrea altceva decât să se înşele împreună păcălindu-le cu plăcerile incestuoase ale înşelării şi trădării şi răzbunării crude şi perverse ce vine din ispismuirea ispismuitorului terrorist şi foarte foarte prost ce se crede mare şi puternic şi se dă deştept închipuindu-se talentat, adulat şi slăvit ca să se consoleze şi să-şi ascundă defapt viciul criminal al hoţiei 790 şi 1 şi 12 şi 33... acolo în unitatea dintre 5 şi 6.

Practic bărbatul tânăr văzând sfinţenia şi credinţa şi fecioria şi ascultarea şi sinceritatea fetelor cuminţi zice când se iveşte prilejul către una sau alta că ar vrea s-o înfieze sau să se molipsească de la felul ei sincer şi drept de a fi când defapt vrea să o corupă în necunoaştere şi în ştiinţă şi în plăceri ispitind-o la pomenirea spurcăciunilor şi la îndrăznirea în înşelări şi în preversiuni 'fericite'... şi aşa o învaţă să-şi învârtoşeze şi ea pofta cea bună de plăcerile fericite ale sfinţenie şi ascultării înspre 'plăcerile' păcătuirii perverse şi înşelătoare ca să se satisfacă... murdar şi spurcăcios!

Dacă ar iubi bărbatul creştin şi bărbatul om fata şi sfânta cu adevărat atunci ar sfinţi-o mai mult iubind-o şi nu ar pângări-o, nu ar ispiti-o îndrăznind să o poftească lacom cu neruşinare şi să viseze perversiuniuni privind-o ca la spectacool.

Gândul la fete şi pofta cea rea înseamnă spurcare şi auto-incest şi malahie dacă egoismul lacom ne îndeamnă să ne semeţim în credinţă din necredinţa că Dumnezeu ne-ar putea da atâtea fete câte ne dorim şi mai tinere şi mai frumoase decât ne putem închipui sau vedea. Ne-ar da cu siguranţă dacă le-am iubi cu Adevărat dorindu-le lor fericirea şi plăcerea cea bună şi nu dorindu-ne mereu şi la nesfârşit plăcerea noastră cea rea pentru care le folosim stricându-le fugind de răspundere!

Deci în post trebuie să facem deosebirea între plăceri abţinându-ne de la rău şi făcând binele după cum ne-a sfătuit Cel de care e bine să ascultăm acum şi pururea şi în vecii vecilor amin!